SUNTETI AICI
ACASA > Competitii echipe > Fed Cup > Simona Halep a confirmat: “Nu voi juca în meciul cu Canada din Fed Cup”

Simona Halep a confirmat: “Nu voi juca în meciul cu Canada din Fed Cup”

miami open simona halep
miami open simona halep
Simona Halep s-a oprit in semifinale la Miami Open

Revenită azi în România după patru săptămâni de neuitat în SUA, de unde s-a întors cu titul de la Indian Wells și cu o semifinală jucată la Miami, Simona Halep a dat răspunsul așteptat de o țară întreagă.

Simona Halep a recunoscut și public ceea ce ați putut citi pe Doartenis.ro de câteva zile: nu va juca în barajul pentru Grupa Mondială I a Fed Cup cu Canada. ”Nu voi putea, juca, îmi pare foarte rău. E foarte greu pentru mine să merg în Canada și apoi să joc în Europa. Deja am obligații la Stuttgart, așa că nu voi putea juca în Fed Cup acum, a declarat Simona Halep pe aeroportul Otopeni. Ea a declarat că altfel stăteau lucrurile dacă partida s-ar fi jucat în Europa. ”Dacă se juca acasă sau undeva mai aproape, prin Europa, atunci aș fi jucat. Dar așa, în Canada, e foarte departe și foarte obositor”, a explicat ea.

Simona a mai spus că are mare încredere în fetele noastre că vor câștiga partida. ”Cred că pornim ca favorite, chiar dacă nu sunt eu. Irina, Alexandra și celelalte fete pot învinge în Canada și califica echipa în Grupa Mondiala I. Voi fi alături de ele cu sufletul”, a mai spus Simona Halep referitor la meciul din primul week-end de după Paștele Ortodox.



2 thoughts on “Simona Halep a confirmat: “Nu voi juca în meciul cu Canada din Fed Cup”

Leave a Reply

Top