SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Alexandra Cadantu > TERENUL FANILOR, la serviciu Dragoș: Batalionul din umbră al tenisului feminin românesc

TERENUL FANILOR, la serviciu Dragoș: Batalionul din umbră al tenisului feminin românesc

mihaela buzarnescu

mihaela buzarnescu
Mihaela Buzarnescu a cucerit doua titluri de simplu in ultimele doua saptamani

În Terenul Fanilor revine Dragoș Marinescu. El a trimis un articol foarte valoros, care trece în revistă contingentul fetelor care încearcă să calce pe urmele celor din Top 200. Jucătoare care merită toată stima și atenția noastră, pentru că e mult mai greu în concursurile ITF decât în cele WTA, banii cheltuiți fiind la fel de mulți, dar cei câștigați infinit mai puțin. Vă invit să citiți textul, unul foarte bun și documentat, veți vedea.

În afară de arhicunoscutele Simona Halep – locul 3 mondial, Irina Begu – locul 33, Monica Niculescu – locul 61, Alexandra Dulgheru– locul 69 şi de Sorana Cîrstea – locul 145, în tenisul românesc mai există câteva nume importante. În primul rând, cele două jucătoare aflate la începutul carierei în circuitul WTA: Andreea Mitu – locul 104 şi Ana Bogdan – locul 173. Apoi, la un pas de ele, Patricia Ţig – locul 176. Lor li se alătură Edina Gallovits-Hall, locul 298, care cu ajutorul unui clasament protejat încearcă la 30 de ani o revenire eroică.

În circuitul ITF, unde lupta pentru puncte este la fel de dramatică, dar condiţiile şi recompensele sunt incomparabil mai sărace, trăieşte – a se citi joacă, suferă, câştigă, pierde într-un anonimat aproape deplin – un întreg batalion de jucătoare românce. Ţelul lor este acelaşi cu cel al adversarelor lor, şi anume de a se apropia şi de a intra în top 100, de turneele WTA, de contractele de sponsorizare, de condiţii mai bune de pregătire, de a primi binemeritata recompensă pentru suferinţele îndurate în acest purgatoriu al tenisului profesionist.

Cei interesaţi de fenomen au descoperit, fie pe site-ul ITF fie pe site-ul doartenis.ro – care ne pune la dispoziţie rezultatele românilor din aceste turnee – un frumos cadou de Paşti oferit de jucătoarele românce: ele au câştigat nu mai puţin de 5 (cinci!) titluri (2 la simplu şi 3 la dublu), ducând astfel numărul turneelor ITF câştigate în 2015 la 14 (6 la simplu şi 8 la dublu)!

Mihaela Buzărnescu (630), cea care în 2012, la 24 de ani, se oprea în pragul primei sute (locul 141), s‑a angrenat într-o cursă de revenire pe cât de eficientă, pe atât de spectaculoasă, ea avansând zeci de locuri pe săptămână. Irina Maria Bara (409) domină deja  la 20 de ani turneele de 10.000 USD la care participă, dar are nevoie de turnee mai puternice pentru a‑şi continua şi grăbi progresul în clasament. Alexandra Cadanţu (381), până mai ieri o certitudine în  prima sută mondială (în ianuarie 2014 îşi atingea maximul carieri, locul 59!), revine după probleme grave de sănătate şi, chiar dacă a pierdut dramatic în acest weekend finala de la Chiasso (25.000 USD), ne dă semnale excelente. În aceeaşi situaţie se află Cristina Dinu (405), pe care o vedeam deja în prima sută în 2013, când a fost oprită de o accidentare şi care a trecut chiar un tur anul trecut la Bucharest Open, munceşte din greu de la începutul anului ca să-şi refacă clasamentul. Lor li se adaugă Cristina Ene, şi ea frânată de o operaţie la umăr, acum cu o tactică îndrăzneaţă, forţând deja turneele de 25.000 USD.

Lista continuă cu multe alte jucătoare, tinere sau trecute de prima tinereţe sportivă, precum Diana Buzean Enache (380) care tocmai a câştigat dublul la Chiasso şi care joacă de ani de zile în circuitul ITF cu o perseverenţă admirabilă. Sunt de remarcat rezultatele foarte bune la dublu, ceea ce ne dă speranţe într-o şi mai puternică şcoală românească de dublu pe viitor. Păcat că exemplul Tecău-Mergea de concentrare pe dublu nu-şi găseşte prea mulţi adepţi în cazul jucătoarelor şi jucătorilor care întârzie să performeze la simplu. Şi pentru că veni vorba, din păcate circuitul ITF masculin nu ne oferă motive de satisfacţie, cu excepţia perechii de dublu Patrick Grigoriu/Costin Pavăl, ajunşi în preajma celei de-a doua sute în clasamentul de dublu.

Enumerarea trebuie să le includă neapărat pe Elena Teodora Cadar (397), Nicoleta Dascălu (480) sau pe foarte promiţătoarea Ioana Loredana Roşca (524) şi, fără a avea pretenţia de a fi exhaustivă, se poate încheia cu Raluca Şerban (1143), care pare hotărâtă zilele astea să înmulţească cele 3 puncte adunate până acum, sau cu Raluca Ciufrilă şi Elena Gabriela Ruse, aflate în căutarea primelor puncte. Am ajuns destul de departe de Simona, Irina și Monica, nu?

Dar şi jucătoarele din circuitul ITF merită toată susţinerea noastră. Turnee ITF sunt destule şi în România, organizate în multe oraşe. Şi chiar dacă nu găsim timpul necesar să mergem la ele, putem măcar să urmărim constant rezultatele acestui  batalion de rezervă al tenisului românesc.

Turnee ITF /ATP Challenger câştigate de jucători români în 2015

SIMPLU

#6 06.04 – 12.04

Santa Margherita, Italia 10 k Irina Maria Bara
#5 El Kantaoui, Tunisia 10 k Mihaela Buzărnescu
#4 30.03 – 05.04 El Kantaoui, Tunisia 10 k Mihaela Buzărnescu
#3 02.03 – 08.03 Antalia 10 k Cristina Dinu
#2 23.02 – 01.03

Campinas, Brazilia 25 k Andreea Mitu
#1 Antalia 10 k Diana Buzean

DUBLU

#8

06.04 – 12.04 Chiasso, Elveţia 25 k Diana Buzean

Reka-Luca Jani (Ungaria)

#7 Santa Margherita, Italia 10 k Irina Maria Bara

Oana Georgeta Simion

#6 El Kantaoui, Tunisia 10 k Mihaela Buzărnescu

Olena Krypot (UKR)

#5 16.03 – 22.03 Antalia 10 k

Cristina Ene

Ioana Roşca

#4 Gonesse, Franţa 10 k Oana Simion

Agnes Bukta (Ungaria)

#3 23.02 – 01.03 Palmanova, Spania 10 k Irina Bara

Agnes Bukta (Ungaria)

#2 16.02 – 22.02 Palmanova, Spania 10 k Irina Bara

Agnes Bukta (Ungaria)

#1 09.02 – 15.02 Sao Paolo 25 k Andreea Mitu

Danka Kovinic (Muntenegru)



7 thoughts on “TERENUL FANILOR, la serviciu Dragoș: Batalionul din umbră al tenisului feminin românesc

  1. Felicitări Dragoş! Un articol foarte bun despre un capitol al tenisului pentru mulți necunoscut. Mulțumim!

  2. Felicitaari, Dragos, pt abnegatia de care dai dovada intr-un teritoriu caruia nu multi ii acorda interes, inclusiv eu!
    Nu pot sa nu remarc insa ceva – faptul ca aproape toate jucatoarele enumerate de tine s-au oprit la un moment dat din cauza accidentarilor!Asta ar trebui sa traga un semnal de alarma apropo de pregatirea fizica, recuperarea de dupa meciuri, care este la fel de importanta, daca nu cumva chiar mai importanta decat pregatirea dinaintea unei partide. Nu stiu cum se face dar jucatori si jucatoare straine din tari bine dezvoltate din punct de vedere tenisistic gasesc imediat leacul si revin in circ uit mult mai repede decat o fac fetele noastre. Aici ma gandesc in primul rand la Sorana care de atata si atata amar de vreme se lupta cu o accidentare si nu-i da de cap, pe cand Serena, de ex, a revenit de curand dupa ce a spus ca are probleme dar pe teren nu s-a vazut absolut nicio jena. Inseamna ca medicii si fizioterapeutii ei sunt mult mai tari decat ai nostri, sau ca fetele noastre sunt mult mai sensibile decat Serena! Sau …..dar lasa, ca intru pe alt teritoriu si nu vreau. Deci ca sa inchei, eu zic ca si echipa din spatele jucatorului are o foarte mare importanta atunci cand e vorba de sanatatea lui.
    Altfel, felicitari si jos palaria!

Leave a Reply

Top