

Calificată în premieră pe tabloul principal al turneului WTA de la Madrid, Andreea Mitu va juca azi în primul tur. O victorie ar putea-o aduce din nou față în față cu canadianca Eugenie Bouchard.
În primul tur al turneului WTA de la Madrid, Andreea Mitu, care a venit din calificări, va juca împotriva americancei Varvara Lepchenko. Meciul este ultimul de pe terenul 4, în jurul orei 18.00, ora României. În caz de victorie, Andreea Mitu ar face un salt important în clasamentul mondial – cel puțin până pe locul 91 – dar ar putea să și reîntâlnească o victimă recentă: canadianca Eugenie Bouchard. Favorită 5 la Madrid, Bouchard joacă în primul tur contra Barborei Strykova și eu nu aș paria prea mult pe șansele ei.
Din păcate, ieri Monica Niculescu a fost eliminată în finala calificărilor de Marina Erakovic, care s-a impus cu scorul de 2-6, 7-6, 6-3.
Tot azi va debuta la Madrid și Simona Halep, care o va întâlni pe franțuzoaica Alize Cornet. Ea va încerca să ajungă în turul secund, acolo unde este deja calificată Irina Begu. Din păcate, Alexandra Dulgheru a fost nevoită să se retragă în setul decisiv al meciului cu Ana Ivanovic, din cauza unor crampe.
Turneul fetelor de la Madrid e televizat în România pe DolceSport. Dacă vreți să mergeți să respirați același aer cu Simona Halep, să o felicitați la hotel sau să luați autografe de la ea – nu cred că mai sunt bilete pentru a merge și la meciuri -, AICI aveți niște oferte atrăgătoare de mini-vacanțe la Madrid.
Din pacate nu mai e cazul…!