
Victoria de la Madrid, obținută alături de Rohan Bopanna, i-a adus lui Florin Mergea un nou salt în clasamentul mondial, acolo unde ocupă în premieră locul 14 în lume!
După finala dramatică disputată și câștigată la Madrid, Florin Mergea a urcat 5 locuri în clasamentul mondial și a ajuns acum pe poziția a 14-a în lume, cel mai bun loc ocupat vreodată de fostul lider mondial al juniorilor. Liderul românilor la dublu rămâne Horia Tecău, care a coborât o poziție și e acum pe 12 în lume.
În continuare, în ierarhia mondială, dintre români, îi găsim pe Adrian Ungur, care ocupă locul 104, în coborâre două poziții, Patrick Grigoriu, care a urcat 3 locuri și e acum pe 190, cel mai bun loc al carierei, Costin Pavăl, care a intrat în premieră în Top 200 după ce a urcat 6 locuri, până pe 195, și Marius Copil, care staționează pe 198.
în “double teams” e şi pe 9 (cu Inglot) şi pe 10 (cu Bopanna) 🙂