SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Fostul lider ATP Lleyton Hewitt pierde dramatic în 5 seturi în ultimul meci din carieră la Wimbledon

Fostul lider ATP Lleyton Hewitt pierde dramatic în 5 seturi în ultimul meci din carieră la Wimbledon

Lleyton Hewitt și Jarkko Nieminen felicitându-se la fileu după un meci memorabil - 29 iunie 2015

.

Zi tristă pentru tenisul Australian întrucât fostul lider mondial , dublu câștigător de Grand Slam și al Turneului Campionilor,  Lleyton Hewitt a jucat ultimul meci din cariera sa în cadrul Grand Slam-ului de la Wimbledon :

Fost câștigător aici pe iarba londoneză în 2002, Hewitt , 34 ani, actualmente aflat pe locul 118 ATP a pierdut dramatic astăzi, 29 iunie 2015 , în 5 seturi în fața finlandezului Jarkko Nieminen (33 ani, 92 ATP) , scor 6-3 3-6 6-4 0-6 9-11 . Deasemenea, acesta este ultimul Wimbledon și pentru Nieminen , fost număr 13 ATP , care a anunțat că se va retrage la sfârșitul sezonului. Atmosfera a fost una incredibilă pe Terenul 2 , plin ochi de iubitori ai tenisului care au vrut să asiste la ultimul meci pe iarba de la All England Tennis Club al campionului Australian ori al celui mai bun jucător finlandez de tenis din istorie, ori pur și simplu pentru a se bucura de acest meci memorabil .

.

Deși a fost condus cu 2-1 la seturi și *4-3, 40-30 în decisiv de către “Rusty” (porecla lui Lleyton) și având de “înfruntat” și armata australiană de suporteri care l-au încurajat frenetic pe favoritul lor de-a lungul celor 4 ore de joc,  Jarkko a reușit să revină . Spre sfârșit , părea că finlandezul nu va mai putea rezista fizic și dădea impresia că își va pierde serviciul în orice moment dar lupta tot timpul cu ultimele puteri , ținând mingea în joc mai mult decât Hewitt și acest lucru i-a adus victoria în final. 10-9* pentru finlandez, avantaj pentru acesta, Australianul greșește neforțat iar meciul se încheie aici : 11-9 . Până astăzi, fostul număr 1 se impusese în toate cele 5 meciuri directe.

CITEȘTE ȘI:  Monica Niculescu a revenit în Top 50, Patricia Țig a avansat 18 poziții în clasamentul mondial

Cei 2 se felicită și se îmbrățișează la fileu iar spectatorii îi aplaudă la scenă deschisă, știind că i-au văzut pentru ultima oară în carne și oase într-un meci oficial din cadrul Grand Slam-ului londonez iar apoi aceștia salută publicul, cu lacrimi în ochi, pentru încă o rundă de aplauze, părăsind ulterior “scena” .  AICI ! puteți vedea finalul în format Video !

.

Să le urăm succes în viitorul lor și la Australian Open 2016 unde Lleyton Hewitt va “agăța rachetele în cui” în fața propriilor fani, după cum a anunțat.

Daniel RaduDoarTenis.ro

Leave a Reply

Top