
În Terenul Fanilor, Marcu Czentye a scris un articol despre Stan Wawrinka, cel care azi se va lupta pentru primul titlu la Roland Garros. Marcu, ale cărui texte le-ați mai putut citi în această rubrică, scrie despre frumusețea reverului elvețianului, care îl transformă din jucător de tenis în artist. Finala Wawrinka – Djokovic e programată azi, de la ora 16.00.
De mai bine de un secol și jumătate, tenisul s-a constituit și consolidat în jurul multor persoane care au dispus de eleganță, ținută, prestanță – mai exact, toate elementele componente ale unui comportament demn. Până în această zi, acest sport s-a perindat prin teritorii variate, acumulând un număr pregnant de jucători ale căror lovituri au presupus aplauzele și admirația privitorilor, avizi de observarea îndeaproape a unor minunății tenisistice.
La capitolul stil în acest sport, nu va fi prea curând problematică afirmația potrivit căreia există „Roger Federer și ceilalți”. Fără a enumera inutil calitățile ce îl definesc pe elvețian atunci când se află pe teren, este lesne, dar și important de amintit că în rândul celorlalți se numără nu puțini jucători profesioniști care sunt de asemenea capabili să execute procedee remarcabile. De la passing-shot-ul de forehand al lui Rafael Nadal, zis și „banana shot”, la backhand-urile cu o singură mână și chiar până la mecanismul atipic de serviciu al lui Andy Roddick, tenismenii au creat, prin simple contacte ale rachetelor cu mingea, instantanee pasionante din perspectiva iubitorilor tenisului.
În timp ce tenisul o ia încet, dar sigur pe un trend care mizează, pe zi ce trece, din ce în ce mai mult pe forță, reverul cu o singură mână rămâne peste ani și ani opera definitorie a repertoriului artistic al acestei discipline sportive. De unii contra-argumentată, afirmația în conformitate cu care Stanislas Wawrinka deține cel mai grațios backhand din tenisul contemporan este greu de contestat și infinit mai ușor demonstrabilă. La o primă abatere a ochiului asupra celui de-al doilea elvețian în lumea tenisului actual, nimic din aspectul său exterior nu indică fluiditatea și ușurința în lovituri pe care Stan este în stare să le placardeze. Contrastat de forma durdă a corpului, jocul lui Wawrinka iese la rampă în materie de spectacol – ingredient întreținut de unii jucători anume pentru a atrage simpatia urmăritorilor și pentru a mai anula din monotonia unei zile la birou, mai exact a unor ore pe teren.
Ineditul din jocul lui Stanislas constă (exclusiv) în lovitura de backhand. Capacitatea lui de a fixa piciorul drept puternic în pământ, a încărca mingea prin intermediul rachetei cu mii de particule de top-spin, a performa o extensie completă a brațului și a avea reculat în mișcarea piciorului stâng puterea exercitată în capul mingii, în doar câteva clipe, este întru totul scoasă din comun. Cu un grip situat aproape de standardele modified eastern, reverul lui Wawrinka reamintește de imortalitatea artei în tenis și de splendoarea continuă a întâlnirilor perfect sincronizate dintre rachete și mingi. De o explozivitate și o precizie indescriptibile, reverele ineluctabile ale elvețianului în cross și down the line urmează traiectorii estetice, coordonate de către degetele mâinii stângi, întinse și încordate la maximum taman în acest sens, pentru a echilibra axele, coordonatele în care mingea lovită trebuie să se încadreze. Având ca temelie un singur pilon, piciorul drept, one-handed backhand-ul executat de Stan contează enorm pe capacitatea specială a elvețianului de a-și menține echilibrul în momente de încordare ce ating apogeul.
Dincolo de estetismul aplicat de Stanislas Wawrinka în tenis, abilitățile atletice neconforme cu șablonul în care tipul corpului său se include vor fi mereu surprinzătoare pentru un nou-venit în ale aprecierii elvețianului. Cu un amestec de putere și viteză în execuție, dar și cu o manieră riscantă de a realiza reverul, Stan a câștigat sute de meciuri, dar, mai semnificativ decât orice altceva, a câștigat de partea sa inimi de oameni pasionați de frumos în sport. Din această prismă, Wawrinka poate fi chemat unul dintre artiștii tenisului de astăzi, care în curând are șansa unei noi victorii într-un turneu Grand Slam. În față îi stă un maestru al anduranței și al preciziei, dar nu un estet al sportului. Acela este și va rămâne Stanislas Wawrinka, atât timp cât va executa în același fel reverul, cu o singură mână și, evident, într-atât de elegant.