Începe o săptămână cu participare bogată a româncelor în circuitul ITF

sorana cirstea bucuresti

Sorana Cirstea

Intrăm direct în subiect şi începem enumerarea jucătoarelor din România care vor evolua în această săptămână în turneele din circuitul ITF.  Veţi regăsi o groază de nume cunoscute.

La Rokietnica (Polonia – 75.000 USD), pe tabloul principal este înscrisă Sorana Cîrstea (161 WTA), care o va întâlni mâine, în primul tur, pe nemţoaica  Natalia Siedliska (639 WTA), beneficiară a unui wild card. Soranei tocmai i s-a alăturat pe tabloul principal, atât de harnica în 2015, Cristina Dinu (351 WTA), care în runda finală a calificărilor a trecut de cehoaica Pernilla Mendesova (335 WTA) cu 6-2, 7-5.

La Roma (25.000 USD), pe tabloul principal, Mihaela Buzărnescu (356 WTA, dar beneficiară a unui clasament protejat de 213 WTA) va juca mâine. Tot aici, este spectaculoasă – din nou – Raluca Georgiana Şerban (660 WTA), care a trecut de calificări, învingând şi o jucătoare de pe locul 434, iar astăzi, în primul tur a învins-o pe Alexandra Cadanţu (284 WTA) cu 2-6, 6-4, 6-4. Vă reamintim că în aprilie Raluca Şerban a câştigat două turnee în Grecia, în două săptămâni consecutive.

La Horb (Germania, 15.000 USD) participă Cristina Ene (426 WTA).

La Tunis (10.000 USD): Cristina Moroi (1218 WTA)

La Istanbul (10.000 USD): Cristina Adamescu (726 WTA) şi Andreea Ghiţescu (756 WTA)

În sfârşit, dar nu în cele din urmă, avem un nou turneu la Târgu Jiu (tot de 10.000 USD), unde pe lângă jucătoarle clasate – Nicoleta Cătălina Dascălu (451 WTA), Ioana Loredana Roşca (594 WTA – câştigătoarea turneului de săptămâna trecută), Irina Fetecău (629 WTA), Oana Georgeta Simion (698 WTA), Agnes Szatmari (758 WTA), Ioana Gabriela Duca (1060 WTA) şi Ana Bianca Mihăilă (1157 WTA) - participă o pleiadă de tinere speranţe ale tenisului românesc.

.

.

About Dragos