SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Cincinnati: Simona Halep și Irina Begu și-au aflat adversarele. Simona e favorită 3

Cincinnati: Simona Halep și Irina Begu și-au aflat adversarele. Simona e favorită 3

toronto simona halep

toronto simona halep
Simona Halep

Nici nu s-a încheiat turneul de la Toronto, acolo unde Simona Halep va juca azi în semifinale, că s-a și pregătit următoarea competiție, cea de la Cincinnati. Azi a avut loc tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal.

Simona Halep a fost desemnată cap de serie numărul 3, ea căzând pe partea de tablou a Mariei Sharapova. Dar până la o eventuală semifinală cu rusoaica situată pe locul 2 în lume, Simona mai are de trecut niște tururi, niște finale, cum le-a spus ea foarte frumos ieri, la Toronto. Concret, Halep are primul tur liber, după care va juca împotriva învingătoarei din meciul dintre franțuzoaica Kristina Mladenovic și slovaca Daniela Hantuchova. În optimi, Simona ar urma să joace împotriva Andreei Petkovic, a Camilei Giorgi sau a unei jucătoare din calificări.


În sferturile de finală, potențiala adversară a Simonei ar putea fi favorita 5, Caroline Wozniacki. Dacă nu va fi ea, atunci există nume ca Victoria Azarenka, Roberta Vinci sau Garbine Muguruza, toate gata să își dispute cu jucătoarea noastră un loc în semifinale. Acolo unde teoretic o va aștepta Maria Sharapova, singură și fără obligații, dar și cu dureri la un picior, ceea ce face destul de improbabilă, totuși, calificarea rusoaicei în această fază. Marea finală, la care avem tot dreptul să sperăm având în vedere că Simona și-a recăpătat încrederea în ea, va fi, probabil, tot împotriva Serenei Williams, cap de serie numărul 1.

Irina Begu va intra în concurs încă din primul tur. Ea va juca în prima fază contra franțuzoaicei Alize Cornet, urmând ca în turul doi să o întâlnească pe învingătoarea dintre Agnieszka Radwanska și o jucătoare venită din calificări. În optimi, Irina ar putea avea un meci de gală, contra Mariei Sharapova, și am așa un sentiment bun privitor la acest meci.

AICI aveți întreg tabloul principal de la Cincinnati, turneu care va începe mâine și care, după câte știu, va fi transmis, la fete, de DolceSport.

2 thoughts on “Cincinnati: Simona Halep și Irina Begu și-au aflat adversarele. Simona e favorită 3

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close