SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Simona Halep a devenit cap de serie 2 la Toronto și și-a aflat posibilele adversare

Simona Halep a devenit cap de serie 2 la Toronto și și-a aflat posibilele adversare

wimbledon simona halep

wimbledon simona halep
Simona Malep la Wimbledon

Simona Halep nu a făcut deloc rău că a decis să joace la Toronto. Ea a devenit cap de serie numărul 2 după ce Maria Sharapova a anunțat ieri că nu poate participa. În cursul serii s-a stabilit și tabloul principal al turneului care se va desfășura de luni încolo.

Simona Halep, care a fost desemnată cap de serie 2 din motivul prezentat mai sus, al absenței Mariei Sharapova, are primul tur liber, ca toate favoritele 1-8. În turul secund, ea va juca împotriva învingătoarei din meciul dintre Caroline Garcia (Franța) și Jelena Jankovic (Serbia). Apoi, în turul 3, cel mai probabil ar putea juca împotriva nemțoaicei Angelique Kerber, cap de serie 13, care tocmai s-a calificat în semifinale la Stanford. În sferturi ar veni la rând favorita 6, Agnieszka Radwanska, iar în semifinale am putea avea un meci direct pentru locul 3 mondial, contra Petrei Kvitova, favorita 3 a turneului. Aceasta ar urma să joace în sferturi cu Garbine Muguruza, cap de serie 8, o altă jucătoare periculoasă. În fine, finala ar urma să fie, într-un scenariu ideal, contra Serenei Williams, cea cu care se bate de la distanță pentru titlul de cea mai bună jucătoare pe hard a anului 2015.


Pe tabloul principal de la Toronto a fost acceptată direct și Irina Begu. Numărul 29 mondial, aceasta va juca în primul tur contra unei jucătoare venite din calificări. În turul secund Irina va juca împotriva favoritei 5, Ana Ivanovic, o jucătoare care numai la tenis cred nu se gândește în această perioadă, de fluturași în stomac.

CITEȘTE ȘI:  Exclusiv: Vezi lista jucătoarelor ce vor participa la New Haven. Halep, Kvitova cap de afiș. Begu va participa și ea

AICI vedeți tabloul de simplu de la Toronto, pentru că e mult mai simplu să faceți singuri calculele pentru un traseu cât mai lung și mai bun al jucătoarelor noastre.

3 thoughts on “Simona Halep a devenit cap de serie 2 la Toronto și și-a aflat posibilele adversare

Leave a Reply

Top