SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Masculin > Adrian Ungur > 20 de români sunt pe tablourile principale la turneele ITF şi Challenger din această săptămână

20 de români sunt pe tablourile principale la turneele ITF şi Challenger din această săptămână

Novak Djokovic şi Victor Hănescu
Novak Djokovic şi Victor Hănescu la Indian Wells 2014

Fotografia aleasă îşi doreşte să facă legătura între un mare campion al tenisului românesc, Victor Hănescu, aflat la apus de carieră, dar care continuă să joace cu cerbicia-i cunoscută şi participă în această săptămână la un Challenger şi US Open 2015, prin sfert-finalistul de astăzi, liderul mondial, Novak Djokovic.

Victor Hănescu (213 ATP) joacă la Alphen aan den Rhin (Olanda, 42.500 €). Aici este înscris şi Adrian Ungur (249 ATP), iar cei doi vor face pereche la dublu. Iată, că – ţinând cont şi de cele trei cupluri de la US Open – perechile româneşti la dublu tind să devină regulă, ceea ce nu poate decât să ne bucure! La acelaşi turneu, în proba de dublu va evolua şi Alexandru-Daniel Carpen, alt jucător român care s-a specializat pe dublu, şi a progresat până pe locul 277 ATP.

În Franţa, la St. Remy de Provence (42.500 €), îl vom urmări pe liderul tenismenilor români, Marius Copil (185 ATP).

La cel mai puternic challenger al săptămânii, Genoa (100.000 €), sperăm că îşi va continua marşul accelerat spre prima 100 mondială la dublu Costin Pavăl (143 ATP).

La Meknes (Maroc, 42.500 €), Dragoş Dima (446 ATP) a eşuat în tentativa de a se califica pe tabloul principal, pierzând în turul 2 de calificări, după ce în primul îl învinsese pe Patrick Grigoriu, dar cei doi vor evolua la dublu, dar cu parteneri diferiţi, probă în al cărei clasament Patrick Grigoriu ocupă locul 215 ATP.

În circuitul ITF Futures, la Zlatibor (Serbia, 10.000 USD), Vasile Antonescu (531), Vladimir Filip (1326) şi Bogdan Ionuţ Apostol (1541=) sunt înscrişi pe tabloul principal.

La Teheran (10.000 USD), Rareş Florn Mercean s-a calificat pe tabloul principal.

În circuiul ITF Pro -Feminin, Alexandra Dulgheru apare, în calitate de cap de serie nr. 1, pe tabloul puternicului turneul de la Biarritz (100.000 USD).

La Sofia (25.000 USD) avem o bogată participare românească, jucătoarele noastre mutându-se in corpore (cu excepţia Dianei Buzean) de la Mamaia spre sud. Plutonul este compus din Ana Bogdan (184 WTA) [2], Mihaela Buzărnescu (272) [8], Cristina Dinu (308), Irina Bara (337), Daiana Negreanu (564) (WC), cărora li s-au adăugat 3 jucătoare venite din calificări: Nicoleta Dascălu (461)  (care a învins-o în runda finală pe Elena Ruse), Cristina Ene (411) şi Oana Simion (708).

Aşadar, canalizând atenţia noastră pe evoluţiile Simonei Halep, a lui Horia Tecău şi a lui Florin Mergea la US Open 2015, să-i urmărim cu coada ochiului şi pe toţi cei enumeraţi mai sus!

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close