

Lucian Bute, fostul campion mondial la box profesionist, și-a încheiat vacanța în România și, în drum spre Montreal, a dat o fugă și la New York, pentru a urmări câteva meciuri ale compatrioților săi la US Open.
Lucian Bute s-a întâlnit ieri cu Horia Tecău, care a făcut doar un antrenament după ce adversarii săi și ai olandezului Juan Julien Rojer nu s-au prezentat din motive obiective la meci. Apoi, a asistat la meciul disputat de Simona Halep și câștigat de aceasta în fața americancei Shelby Rogers, în turul al treilea al probei de simplu de la US Open. Interpelat de presă, el a declarat că Simona va învinge în două seturi, lucru care s-a și întâmplat.
”Nu știam că a fost la meciul meu. Îi mulțumesc foarte mult că a venit să mă susțină, e impresionant să știu că este alături de mine”, a declarat Simona Halep. Ea a spus că și-ar dori să-l întâlnească pe boxerul gălățean, după ce i s-a spus că acesta a promis va veni și la următoarea partidă.
FRUMOASA INTALNIRE
Vezi Ioana ca miine jucam cu grecii !!! Vezi cu cine tii !!! … Ai grija !!!