

Turneul care tocmai a început la New York, US Open 2015, consemnează o premieră pentru tenisul românesc. În proba de dublu mixt vom fi reprrzentaţi de trei perechi formate 100% din jucători şi jucătoare din ţara noastră.
Anunţată încă de săptămâna trecută, aşa cum aţi putut citi AICI, perechea Simona Halep/ Horia Tecău va juca în primul tur împotriva cuplului spaniol Arantxa Parra Santoja/ David Marrero. Pentru Simona, aceea va fi prima partidă de dublu mixt din carieră.
Tot în proba de dublu mixt, Alexandra Dulgheru şi Florin Mergea au decis să joace împreună. Ei vor juca în primul tur contra cuplului australian Daria Gavrilova/ John Peers.
Surpriza românilor o reprezintă perechea Anda Perianu/ Andrei Dăescu. Retraşi din activitatea profesionistă şi deveniţi profesori la facultăţi peste Ocean, ei s-au calificat pe tabloul de dublu mixt după ce au câştigat turneul de calificare disputat săptămâna trecută, la New Haven. Adversari în primul tur la US Open le for fi Anastasia Rodionova/ Max Mirnîi.