În Terenul Fanilor, Marcu Czentye revine cu un articol despre unul dintre cei mai valoroși jucători din circuit, Rafael Nadal. Care pare pe drumul cel bun în căutarea gloriei pierdute și care, așa cum spune și Marcu, este unul dintre jucătorii care ar putea da lovitura anul viitor.

Rafael Nadal mi-a plăcut dintotdeauna. De la prima apariție a sa în fața ochilor mei, spaniolul m-a convins, atât ca jucător, întâi, cât și ca om, mai apoi. După câteva momente de contemplare, izbutesc să-mi amintesc cum un puști de 19 ani, intrat brusc în lumea marilor tenismeni, m-a fascinat câștigând turneul de la Roland Garros în 2005. Nu era vorba de vreo vedetă, care să provoace simpatie instant în rândurile presei și ale publicului. Modest, veșnic încruntat, concentrat, purtând un echipament atipic – pantaloni trei sferturi și maiou – și dispunând de o rezistență în joc și-n puncte nemărginită, nepotul lui Toni Nadal debuta și devenea alternativa lui Roger Federer în tenisul masculin. Neînfricat și descotorosit de orice inhibiție, Rafael era unul dintre puținii care avea îndrăzneala să se ia la harță, (numai) din punct de vedere sportiv, cu cel mai mare tenismen pe care l-a dat omenirea vreodată.

Dăm pe „repede-înainte” și ajungem la data de azi. Rafael Nadal este mai matur, îmbătrânit cu o decadă și de unii numit o stea căzătoare a sportului alb. „Timpul i s-a scurs, era lui s-a dus, în top 10 el este un intrus”, spun mulți. Însă, cu adevărat, ibericul își începe abia acum revirimentul. Înviorarea s-a lăsat așteptată de-a lungul întregului an 2015, dar acest fapt nu este deloc rușinos, în viziunea mea. Să te recuperezi fizic și tenisistic din nenumăratele suferințe prin care a trecut este ceva de neînchipuit. Ei bine, puterea și capacitatea de regenerare lăuntrică își au și ele limitele, pe care și le arată, mai devreme sau mai târziu. Pentru Nadal, au survenit mai târziu decât ar fi preconizat, dar cu siguranță mai degrabă decât și-ar fi dorit.

Punct cu punct, meci cu meci, turneu cu turneu, Rafael Nadal a dezamăgit, suferind psihic. Totuși, declinul a fost stopat într-o măsură, înainte de începerea sezonului asiatic. La Beijing și Shanghai, tenismenul născut în Manacor și-a reglat unele conturi în raportul psihic-fizic, coordonându-și mai eficient mișcările și înfrângându-și adversarii, chiar expeditiv, spre nefericirea lui Stanislas Wawrinka. Serviciul i s-a îmbunătățit, forehand-ul a redevenit veninos de-a dreptul, iar passing shot-urile marcă înregistrată au reapărut, timid. Lin, ridurile de pe fața lui Rafa au scăzut numeric, întunecimea din privire s-a mai dispersat, iar victoriile cu Ivo Karlovic și Milos Raonic stau mărturie a vârtoșiei spaniolului.

Înzdrăvenit, Nadal a arătat satisfăcător, cu nuanțe ale jucătorului din 2008 sau 2013. Cu toate acestea, eșecul din semifinale cu Jo-Wilfried Tsonga a reliefat persistența unor defecțiuni în jocul ibericului. Dublele greșeli de la finele partidei, cauzate de emoții și nervozitate sunt semnul evident că, încă, lipsa de încredere din mintea lui Rafael nu a fost evaporată totalmente.

Chiar și în aceste condiții, în care vorbim despre Rafael Nadal ca fiind în revenire de formă dar nereușind să îl învingă pe Tsonga, consider că nu este înțelept să îi desconsiderăm capacitatea de revenire și motivația, cu care sunt sigur că lucrează la antrenamente. Din perspectiva mea, în care lucrurile vor continua pe acest trend ascendent, Rafael Nadal este în stare să câștige din nou un turneu de mare șlem, în 2016. Și, de ce nu, poate chiar să țintească câteva rezultate de luat în seamă la Turneul Campionilor din acest an, competiție al cărei trofeu nu îl are în vitrină, și pe care și l-ar dori mai mult ca orice în aceste momente. Știm că atât timp cât Novak Djokovic joacă așa cum o face momentan, actualul Rafa nu are șanse prea mari de câștig, dar speranța și încrederea spaniolului stau să fie reînnoite în cele ce urmează. Fiți cu ochii pe Nadal. În 2016, el poate fi din nou letal.