Chiar dacă e Crăciun, rubrica Terenul Fanilor tot inspiră prietenii site-ului. Andreea a trimis un text despre favoritul, idolul ei, Roger Federer. Fanii elvețianului vor fi încântați.
Pentru că azi e Crăciunul…..
Pentru că un cadou mai frumos eu nu știu să fac……
Pentru că de aici a inceput totul…..
Pentru că sărbătoarea Crăciunului înseamnă magie, iar cariera lui Roger este pentru noi, fanii lui, tot o magie, o vrajă care se pare că nu se vrea încheiată!
Crăciun fericit tuturor!!!!
Ar fi trebuit să fie floare la ureche….
Ar fi trebuit să fie un simplu exerciţiu, un antrenament cu public, un obstacol pe care favoritul trebuia sa îl treacă pentru a merge în turul următor…..
O surpriză nu era luată în calcul, nimeni nu se gândea la ea…..
Şi totuşi…..
Puştiul, 19 ani, cu codiţă, cu mărgele la gât, pantaloni şalvar pe el, nebărbierit, cu coşuri pe faţă, campion la juniori la Wimbledon, fără nicio victorie în acest turneu pe tabloul principal din două participări, primul meci jucat pe arena centrală în faţa unei tribune pline ochi, cu loja regală onorată de nobilimea Angliei – Roger Federer.
Veteranul, 29 de ani, experimentat, matur, favorit 1, fost număr unu mondial pentru un număr record de săptămâni până atunci, deţinător a 13 turnee de mare şlem în acel moment, septuplu campion aici la Wimbledon, cu o singură înfrângere în ultimele 8 ediţii, şi doar 5 în total de la prima participare, obişnuit cu arena centrală, precum cu propria lui casă; niţel adus de spate, cu părul creţ-ondulat, dar puţin decolorat şi cam rar în creştet, cu un zâmbet discret, parcă superior uneori, conştient de valoarea lui şi foarte sigur pe el – Pete Sampras.
Arbitru – Mohamed Lahyani, de nerecunoscut, cu o siluetă de fotomodel, cu o podoabă capilară pe care sigur o regretă astăzi şi fără acele inflexiuni ale vocii care l-au făcut atât de celebru şi de simpatizat în zilele noastre.
În lojele celor doi îl vad pe Paul Anaconne, pe atunci antrenorul lui Pete, peste ani devenit antrenorul lui Roger, soţia lui Pete – frumoasă de pică, Mirka – slăbuţă ca o silfidă, Peter Lundgren, antrenorul lui Roger atunci… cum a trecut timpul!
Am văzut meciul ăsta de vreo trei ori până aseară. Îi ştiam evoluţia scorului, dar cam atât. Aseară am dat de el întâmplător pe YouTube, fără pauze, cu comentariu în limba engleză şi mi-am zis: „hai să-l mai văd o dată, să îmi împrospătez memoria!” Niciodată nu fusesem atentă la detalii, doar la joc şi atât.
Acum am auzit şi comentariul, şi publicul, şi am fost atentă şi la reacţii.
Este incredibil cum comentatorii nu îi dădeau nicio şansă la început, pentru că…„va fi foarte greu pentru el cu atmosfera de pe arena centrală, este un tânăr talentat, de viitor, însa va fi greu să îi facă faţă campionului, chiar dacă este campion la juniori aici, nu se compară, în viitor probabil va fi un jucător complet, dar azi nu va putea face multe împotriva lui Sampras. Îi va pune probleme, dar nu de ajuns ca să îl bata! Că va fi greu să îşi păstreze concentrarea într-un meci de 3 din 5 cu supercampionul american, va trebui să fie foarte atent, motivat şi mobilizat pe tot parcursul meciului….bla, bla, bla….!”
Eheiiiii… ziceau şi ei…
Şi începe meciul, şi puştiul, cu tupeu, face faţă şi loveşte, şi trimite înapoi, şi salvează minge de break, ba chiar are şi el trei şi uite cum-necum novicele ajunge la tie-break cu favoritul. Şi nu doar că ajunge, dar îl mai şi câştigă. Ba chiar salvează şi o situaţie grea, la 5-4 cu serviciul pentru Pete în tie-break, prin câteva lovituri magistrale – precursoarele viitoarelor puncte magnifice din viitor!
De exemplu un passing de rever în lung de linie pentru 5-5 – Ohohooo! strigă comentatorul. Iar Roger scoate un „come on” liniştit, dar foarte sigur pe el!
Apoi, la 6-6, Pete nu realizează că trebuie să schimbe terenul, iar comentatorul îşi schimbă părerea şi spune: „parcă nu e chiar conectat azi”. Este incredibil cum odată cu scurgerea timpului, exclamaţiile comentatorilor încep să se schimbe, reacţiile de uimire încep să devină din ce în ce mai dese, exclamaţiile la câte un rever sau serviciu foarte precis sunt din ce în ce mai admirative, sunetele devin gâtuite de mirare la câte un voleu realizat cu eleganţă la fileu! Chiar şi comentariile încep să fie mai puţin sigure pe ele, Roger începe să fie „impresionant, foarte calm şi plin de încredere până acum”, însă… va trebui să poată să menţină ritmul…
Oare îl va putea menţine? Să vedem…
Şi publicul… scorţoşii englezi suferă şi ei aceeaşi transformare! De unde la început îl aplaudau doar pe Pete, scoteau tot felul de sunete admirative doar la loviturile lui, încet-încet încep să se audă şi când loveşte Roger, şi să îl încurajeze din ce în ce mai des şi mai sonor. De unde până atunci strigau doar „Come on, Pete”, uite că începe să se audă timid şi „Come on, Roger!”
În pauza dintre seturi ambii îşi schimbă tricoul. Astăzi probabil că ar fi fost isterie în tribună, atunci nu se auzea absolut nimic, şi erau ambii la bustul gol, unul mai bărbat, celălalt un copil, pur şi simplu! Degeaba! Englezii sunt prea conservatori! Mă mir că Alteţa Sa Regală nu le-a interzis jucătorilor să se schimbe de tricouri pe teren!
În setul 2 deja nu mai era doar un tânăr talentat, ci deja devenise unul care va avea tot pachetul de lovituri, iar mental stătea foarte bine dintr-o dată!
Şi tot în setul 2 vedem şi ceva cu care nu prea suntem obişnuiţi: Roger cheamă trainerul pe teren, care îl masează şi îl masează pe piciorul stâng, era mic şi el, rezistenţa probabil că nu era cea din ziua de azi.
Are şi mingi de break, chiar 3 la rând, însă nici Pete nu era un novice, le salvează, pentru ca mai târziu la 6-5 pentru Pete sa aibă americanul mingi de set şi să-l ia cu 7-5.
Pe vremea aceea Roger se auzea la serviciu, chiar şi la lovituri, un icnet pe care dacă i-l auzim azi ne gândim că are probleme la spate, dar atunci cred ca punea ceva forţă când lovea, de aceea se auzea aşa de tare.
În ciuda pierderii setului 2, Roger începe promiţător şi setul 3 şi obţine chiar break-ul , la scorul de 1-1, la a zecea şansă din meci! Aşadar, încă de atunci tot rata mingi de break, de ce oare acum ni se pare mai îngrijorător?
Strânge pumnul pustiul, aşadar vrea! Este montat şi mobilizat!
Însă experienţa, fir-ar ea să fie, îşi spune iarăşi cuvântul şi Pete face re-break imediat!
Ce meci frumos! Ce voleuri elegante la ambii!
Comentator: „What hands this man has!” Păi da, avea şi încă are!
Mă uit la Pete, parca nu mai e chiar bau-bau pe care îl ştiam, limbajul corpului parca nu spune „încredere”, respiră pe gură, privirea parcă e de căprioară speriată!
La 4-4 din dorinţa de a face acel slam-dunk care l-a făcut celebru, Pete ratează şi Roger face break! Şi ce supărat e Pete! Stă cu prosopul pe faţă mult timp, simte că nu e bine!
Este foarte expresiv! Se exteriorizează! Uite-aşa te mai trezeşti cu câte unul care de-abia a făcut ochi, hotărât să rupă gura târgului exact într-un meci cu tine, supercampionul Pete Sampras! Şi ţineam cu el atunci!
Publicul devine din ce în ce mai implicat, meciul din ce în ce mai dramatic! Roger zburda, îşi câştigă foarte uşor serviciile, Pete nici nu mai returnează ca până atunci, oare de ce o fi simţit atâta presiune pe el atunci?!
Mă uit la câte o minge care aterizează milimetric lângă tuşă şi îmi vine să zic „challenge!” Dar de unde atâta challenge?!
Şi în pauze băieţii beau apa din pahare de plastic, nicidecum nu au atâtea sticle de toate culorile ca acum!
Comentatorii încep să îşi pună întrebarea dacă Roger ar putea câştiga! De acum, spun că deja are toate loviturile în repertoriu şi, culmea, stă bine şi mental! Deci ar putea să câştige!
Camera stă mult pe soţia lui Sampras, remarcă şi comentatorul care spune şi el ce observ şi eu: este foarte îngrijorată, după ce la finalul setului 2 era toată un zâmbet!
Setul 4 are numai mingi frumoase, voleuri elegante şi de o parte şi de alta, servicii puternice, aşi, retururi câştigătoare, mingi de break ratate de Pete sau salvate de Roger cu servicii foarte sigure, un meci frumos chiar dacă pe alocuri cam liniar. Şi tensiune, multă tensiune pe măsură ce ne apropiem de finalul setului 4!
5-4 Pete, serveşte Roger, 0-30! Şi vine puştiul cu 3 aşi şi un serviciu nereturnabil, la care tot comentatorul: „What a talent!!!”
Şi ajungem în tie-break, însă tie-breakul este jucat modest de Roger! I-a tremurat mâna, a fost cam nervos şi cam grăbit, probabil simţea că poate termina atunci şi emoţiile au luat locul siguranţei!
Iar Pete… „Great champions die hard!” – acelaşi comentator! Are dreptate, e foarte serios, hotărât, serveşte exact şi puternic, are la un moment dat chiar un oftat de uşurare şi îi aruncă şi o privire încrâncenată lui Roger!
Pete Sampras nu a pierdut niciodată un meci de 5 seturi aici la Wimbledon, până azi! – aflu de la acelaşi comentator! Să vedem ce va fi azi! Deşi de acum specialiştii de la microfon văd în el un viitor campion de mare şlem, ei încă îşi pun întrebarea dacă tânărul de 19 ani poate să furnizeze surpriza şi să învingă campionul!
Încep sa aud şi câte un „genius”, „wonderful”, „lovely”, cuvinte pe care acum când le auzim ni se pare ceva obişnuit!
Da, şi mişcarea de la serviciu este „very simply action”! Studiaţi-l, oameni buni, că o sa ajungeţi să epuizaţi epitetele la microfon datorită lui!
4-3 Roger! Are până acum 6 game-uri la câştigate la 0, Pete unul singur tot meciul!
Mă uit la Roger, are deja mersul acela apăsat, plin de încredere pe care îmi doresc atât de mult în zilele noastre să i-l mai văd.
Ce game la 4-4! Serveşte Roger, 30-40, salvează mingea de break cu un demi-voleu din preajma fileului. Magnific!
Şi strânge pumnul!
Şi iar minge de break Pete, serviciul 2 Roger, ratează Pete, pune mingea în fileu! Doamne ce tărie avea puştiul ăsta încă de atunci! Ce caracter!
În sfârşit 5-4 Roger! Un game de încredere, de moral!
Şi ce îngrijorată este soţia lui Pete! Offff! O înţeleg! Însa nu am văzut-o măcar o dată să facă vreun gest, vreo grimasă, vreun semn, ceva care să îl deranjeze pe Roger! O doamnă!
Şi ajungem la 6-5 Roger! Iar schimbă tricoul, cred că a schimbat până acum vreo 7-8 tricouri! Şi e prăpădit rău! Un copil în adevăratul sens al cuvântului!
Ia să vedem noi ce face copilul în game-ul ăsta!
Serviciul 2 Pete – retur câştigător Roger: 0-15!
Încă 3 puncte, Roger!
0-30, cu o eroare Pete!
Încă 2 puncte, Roger!
15-30, serviciul la T al lui Pete, retur în fileu Roger! Nu-i nimic, Roger, tot 2 îţi mai trebuie! Şi bombăne mărunţel din buze!
Serviciu în exterior Pete, retur în picioare Roger: 15-40!!! 2 mingi de meci!
Încă un punct, Roger! Inca un punct pentru istorie!
Şi pumnul strâns! Şi privirea asta speriată a lui Pete pe care nu am s-o uit niciodată! Cu capul plecat, parcă consolat!
Serviciu bun al lui Pete, însa un retur în lung de linie pune capăt meciului! Cum altfel putea să câştige meciul ăsta dacă nu cu returul!
12 retururi câştigătoare a avut în meci!
Şi cade în genunchi!
Şi plânge!
Şi mi-e milă de Pete! Vine agale spre fileu, e trist! Şi privirea asta… Şi plânge Roger! Şi râde! Şi-şi pune mâinile la ochi, de parcă i-ar fi ruşine de ce a făcut! A bătut septuplul campion în optimi, în regatul lui, la Wimbledon! Nu-i vine să creadă!
Comentatorii au amuţit! Apoi printre primele fraze aud: „Is too much for him”! Publicul e în picioare! Îl aclamă!
Plânge Roger, plânge şi Pete, în sufletul lui!
De emoţii Roger uită să facă şi plecăciunea în fata lojei regale, tot Pete e mai cu capul pe umeri, se opreşte, se opreşte şi Roger şi fac amândoi reverenţa! Este prima pentru el! Câte vor mai urma!
Când în sfârşit aud comentatorii, aud şi expresia care va deveni celebră: “A NEW STAR IS BORN”!!!”
Da, atunci a apărut pe lume, pe umila noastră planeta, ROGER FEDERER!
Bine-ai venit, Roger!
Şi câte îngenuncheri vom mai vedea şi câte lacrimi vom mai vărsa pe acest teren!
Se opreşte şi face cu mâna publicului, şi trimite şi o bezea, acum nu prea mai face asta!
Iese de pe terenul central, după o victorie, prima lui victorie pe aceste teren, începând o cariera magistrală!
Iar Pete încheia o cariera tot aici, pentru că, după părerea mea, cariera lui Pete aici s-a terminat, nu în 2002, când a câştigat US Open!
Da, ar fi trebuit sa fie floare la ureche… dar nu a fost…
