Victor Hănescu poate relua activitatea. El va pleca trei luni la Miami, cu familia

victor hanescu tenis gala

Victor Hanescu la Gala Tenisului Romanesc (foto: David Muntean/ Click!)

După o lună și jumătate de stres și griji, Victor Hănescu poate zâmbi din nou. El a primit acceptul medicilor de a relua activitatea sportivă, așa că va reveni la antrenamente.

Pe 11 octombrie, lumea tenisului a stat cu sufletul la gură după ce a auzit că Victor Hănescu a leșinat la un antrenament desfășurat la challenger-ul de la Rennes (Franța). Totul s-a  întâmplat cu o zi înainte de a juca în primul tur contra lui Marius Copil, iar medicii i-au interzis să mai joace tenis o perioadă. ”Eram obosit, tocmai ajunsesem în Franța venind din Italia. Am venit chiar împreună cu Marius la turneu, erau cu mine și soția și copilul. A fost un drum lung, cel mic, îți dai seama, la doi ani, nu avea cum să stea liniștit, că e copil, și am avut cu schimbul grijă de el. Așa că am ajuns obosit. Simțeam că sunt așa, dar am zis că nu e nimic, că trece. Numai că se pare că mi-am depășit limitele și organismul a reacționat”, mi-a povestit Victor Hănescu în urmă cu câteva zile, atunci când l-am întâlnit la Gala Tenisului Românesc.

Ajuns acasă, el a făcut timp de o lună toate investigațiile posibile și, din fericire, zilele trecute a primit o veste foarte bună: poate relua activitatea! ”A fost un final de an mai greu pentru mine, multe teste medicale, am fost puțin îngrijorat. Dar de câteva zile am primit vești bune de la medici, am primit verde pentru performanță în continuare și ăsta e un lucru bun. Știu că sunt sănătos și pot merge mai departe”, a declarat Victor Hănescu.

Chiar dacă nu a aflat o cauză concretă a leșinului, Victor măcar poate privi cu încredere înainte. De aceea și-a programat deja tradiționalul cantonament la Miami. ”Voi mai face un ultim control în Italia, pentru a mai primi o confirmare că totul e în regulă, după care pe 12 voi pleca alături de familie în SUA, la Miami. Acolo vom sta trei luni, până prin martie. Voi începe ca și anul trecut pregătirea la Miami, apoi voi vedea la fața locului la ce turnee challenger sau futures mă voi înscrie prin zonă. Îți dai seama că după o pauză așa lungă pot doar să estimez că aș putea reveni la finalul lunii ianuarie”, mi-a mai spus Victor, care are la Miami un mic apartament. ”Dacă nu mergeam cu ai mei nu plecam, pentru că mi-e foarte greu să stau departe de ei. Și două-trei săptămâni mi-e dificil să îi știu departe, d-apăi trei luni…”, a explicat românul și dorința de a merge împreună cu soția și copilul în SUA.

Era 11 octombrie când Victor Hănescu a leșinat la un antrenament desfășurat la challenger-ul de la Rennes (Franța). Se întâmpla cu o zi înainte de a juca în primul tur contra lui Marius Copil, iar medicii i-au interzis să mai joace tenis o perioadă. Ajuns acasă, Victor a făcut timp de o lună toate investigațiile posibile și, din fericire, zilele trecute a primit o veste foarte bună: poate relua activitatea! ”A fost un final de an mai greu pentru mine, multe teste medicale, am fost puțin îngrijorat. Dar de câteva zile am primit vești bune de la medici, am primit verde pentru performanță în continuare și ăsta e un lucru bun. Știu că sunt sănătos și pot merge mai departe”, a declarat Victor Hănescu (35 de ani) la Gala Tenisului Românesc. El a detaliat apoi pentru Click! că la finalul săptămânii va merge în Italia, pentru a face un ultim control, după care, pe 12 decembrie, va pleca pentru trei luni în SUA, la Miami. ”Ca și anul trecut, voi merge cu soția și băiatul la Miami, unde vom sta trei luni. Mă voi antrena acolo, iar pe la finalul lui ianuarie, începutul lui februarie voi reveni în turnee. Voi încerca să mă înscriu la turnee din zona aceea, ca să îmi fie ușor să ajung”, a declarat Victor, care are la Miami un mic apartament.



About Andrei Constantinescu