SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > ȘTIRILE ZILEI, 27 februarie 2016: Roger Federer nu joacă la Indian Wells. Revine abia în aprilie, la Monte Carlo

ȘTIRILE ZILEI, 27 februarie 2016: Roger Federer nu joacă la Indian Wells. Revine abia în aprilie, la Monte Carlo

roger federer melbourne australian open
roger federer melbourne australian open
Roger Federer

Iată cele mai interesante știri ale ultimelor 24 de ore în tenisul mondial.

1. Roger Federer nu este refăcut și a renunțat la Indian Wells. Operat la genunchi după Australian Open, elvețianul Roger Federer nu a putut să se refacă atât de repede, așa că a anunțat că nu va juca la Indian Wells. El a scris pe Facebook că va reveni în circuit la Monte Carlo, Masters programat în perioada 10-17 aprilie. Cred că e o decizie bună, având în vedere că se joacă pe zgură, deci pe o suprafață mai prietenoasă cu articulațiile.

2. Alize Cornet va lipsi 6 luni! Franțuzoaica Alize Cornet a anunțat că nu va putea juca în următoarele 6 luni. Din păcate, are probleme la spate, dacă am înțeles bine e ca o fractură de stres la vertebră. Nu am o reprezentare exactă a ceea ce a pățit, cert e că, să vorbim pe românește, o doare coloana atât de tare încât abia se mișcă. Cornet ocupă locul 39 în lume și nu pot decât să-i doresc recuperare ușoară și revenire în activitate la momentul potrivit.

3. Carla Suarez Navarro, fiica deșertului. Carla Suarez Navarro pare a fi intrat în transă la Doha. Va juca azi finala atât la simplu, cât și la dublu, acolo unde a început un parteneriat ce se anunță de succes cu o altă jucătoare atomică, Sara Errani. La simplu, adversara Carlei din finală e jucătoarea de doar 18 ani, Jelena Otapenko, din Letonia, cea care anul trecut, la Wimbledon, a bătut-o pe iberică de a uscat-o, cum se spune: 6-2, 6-0. Dacă va câștiga, Ostapenko va deveni cea mai tânără campioană de la Doha de la Maria Sharapova, care a cucerit titlul în 2005, tot la 18 ani. Revenind puțin la Carla Suarez, aceasta a spulberat-o în semifinale, scor 6-2, 6-0, pe campioana-campioanelor (conform titlului de la Singapore), Agnieszka Radwanska.

4. Puștoaicele atacă topurile mondiale. Știu că e un titlu care ar putea duce cu gândul la muzică, dar nu, e vorba tot de tenis. Parcă  pentru a demonstra încă o dată că în WTA totul e într-o continuă schimbare, de luni, între primele 50 de jucătoare ale lumii vom avea trei tenismene de 18 ani sau mai mici: Belinda Bencic, Jelena Ostapenko și Daria Kasatkina. Nu v-aș spune asta dacă nu ar fi o premieră în ultimii 7 ani. Mai precis din 6 aprilie 2009 nu s-a mai întâmplat o asemenea ”grozăvie”.

5. Turneul de la Roland Garros are un nou director. Rămas fără cap, după ce fostul director, Gilbert Ysen a fost dat afară luna trecută, turneul de la Roland Garros are din nou un conducător. E vorba de un fost mare jucător francez, fost căpitan al echipei de Cupa Davis a Franței în perioada 1999 – 2012, Guy Forget. Turneul de la Roland Garros va avea loc în perioada 22 mai – 5 iunie.



6. Rohan Bopanna și-a deschis Academie de tenis în India. Partenerul de dublu al lui Florin Mergea, Rohan Bopanna, și-a deschis ieri o Academie de tenis în orașul indian Bengaluru. Nu a ales locația pentru că e mai ușor de ținut minte numele, ci pentru că acela e orașul lui natal. Bopanna, care nu se va retrage din tenis pentru a se ocupa de elevi, așa cum am citit pe diverse site-uri din România, spune că la această Academie se vor pregăti copii între 4 și 14 ani și că accentul se va pune pe partea fizică la început. Poate îi transformă în atleți… În încheiere nu pot să nu îmi pun o întrebare care îmi revine de fiecare dată: de ce toată lumea își botează terenurile de antrenament Academii?

7. Coșmarul continuă pentru Laura Robson. La doar 22 de ani, Laura Robson a suferit până acum mai mult decât unii într-o viață. Ea trăiește de doi ani un adevărat coșmar, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii. S-a operat în 2014, iar de atunci nu a putut să lege mai mult de trei meciuri disputate la rând înainte de a se retrage de la următoarele turnee. Acum, ea s-a retras de la Monterrey, dar speră să poată juca la Indian Wells.

8. Cibulkova și Stephens joacă finala la Acapulco. Finala turneului WTA de la Acapulco va avea loc între slovaca Dominica Cibulkova și americanca Sloane Stephens. Pentru Cibulkova, aceasta e prima finală din 2014 încoace. Ea a ”jucat” de atunci mai mult pe Instagram, ceea ce nu a fost tocmai rău, pentru că am putut descoperi alături de ea plajele lumii sau diferitele coperți de revistă pentru care a pozat.

9. Kei Nishikori a ajuns și în Forbes Asia. Japonezul Kei Nishikori a reușit să intre în Top 30 Forbes Asia, adresat tinerilor sub 30 de ani. Cum e cel mai de succes tenismen asiatic și cum în tenis premiile sunt printre cele mai mari din sport, era firesc ca Nishikori, care atrage ca un magnet toate contractele marilor firme pentru acea regiune, să fie inclus în acest top. Dar, uneori, și normalitatea trebuie remarcată, pentru că el e un model pentru foarte mulți copii asiatici.

10. Marcos Baghdatis joacă prima finală ATP 500 din 2010 încoace. Cipriotul Marcos Baghdatis pare să trăiască o a doua tinerețe sportivă, El s-a calificat în finala turneului de la Dubai după ce l-a învins în trei seturi pe Feliciano Lopez și va disputa azi prima finală ATP 500 din 2010. Atunci, a jucat în ultimul act la Washington. Adversar în finală îi va fi Stan Wawrinka, beneficiar al abandonului așteptat al lui Nick Kyrgios în setul secund al semifinalei.

11. Benoit Paire habar n-avea că turneul de la Sao Paulo e în aer liber. Francezul Benoit Paire a cerut un wild-card la un turneu fără să aibă habar dacă se în sală sau în aer liber. După ce a fost eliminat în turul doi la Sao Paulo de Dusan Lajovic, principalul favorit al turneului, Benoit Paire, a făcut o declarație surprinzătoare: ”când am cerut wild-card la Sao Paulo am crezut că turneul se dispută indoor. Abia când am venit aici și am văzut un meci la televizor am aflat că se desfășoară în aer liber”! Bună treabă, bine că a ajuns în Brazilia și nu prin altă țară…

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close