SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Foto > FOTO: Sorana Cîrstea a revenit la școala unde a învățat până în clasa a opta. A luat capacitatea cu 9,68

FOTO: Sorana Cîrstea a revenit la școala unde a învățat până în clasa a opta. A luat capacitatea cu 9,68

sorana cirstea scoala targoviste

sorana cirstea scoala targoviste
Sorana Cirstea, in vizita la scoala unde a invatat pana in clasa a opta

Sorana Cîrstea a revenit în România pentru câteva zile după periplul plin de succes din Brazilia. Ea a făcut o vizită emoționantă ieri.

Sorana Cîrstea, care de luni va reveni în Top 150 mondial, a vizitat școala generală la care și-a petrecut primii opt ani din viața de elevă. Ea a postat două fotografii pe Twitter, spunând că a avut opt ani minunați în școală.

Eu pot să vă spun că ea era o elevă foarte bună. Într-un interviu acordat pentru Adevărul în urmă cu patru ani, ea mărturisea: ”Din primul moment mi-a plăcut extraordinar de mult şcoala, iar familia mea mi-a spus că aşa cum vreau performanţă, şi la şcoală trebuie să iau note de 10. În toată clasa I ţin minte că nu am avut decât două note de 9, iar la una dintre ele, la Muzică, am ajuns acasă plângând, de nu înţelegeau ai mei ce se-ntâmplă cu mine. Am terminat clasa I cu media 10. După aceea, dintr-a II-a, s-au introdus calificativele, şi am avut numai „Foarte Bine“, şi apoi din nou note mari… Dar să ştiţi: mie chiar mi-a plăcut şcoala, iar în familia mea educaţia este foarte importantă. Chiar dacă făceam sport de performanţă şi alţii ar fi zis „Las-o, că e obosită! A avut antrenament!“ sau „A venit de la turneu!“, ai mei au spus că trebuie să fac eforturi, să fiu bună la amândouă şi atunci m-am obişnuit cu mentalitatea asta de mică. Aşa că nici nu mi s-a părut ceva deosebit să încerc să fiu foarte bună şi la şcoală, şi la tenis. Nici nu concepeam să mă duc la şcoală fără să-mi învăţ lecţia, mai ales dacă ştiam că am un test sau urmează să fiu ascultată. Mi-am format de mică o disciplină care îmi foloseşte şi azi şi, în general, cred că îmi va folosi foarte mult în viaţă”, a declarat atunci Sorana.

Ea și-a amintit și un episod amuzant din prima zi de școală: ”Îmi aduc aminte că ai mei nu mă lăsau să am părul lung, pentru că făceam multe antrenamente, transpiram mult şi-mi spuneau că nu am cum să-l îngrijesc. Iar în momentul în care am ajuns la şcoală, la 7 ani, eram singura fetiţă cu părul scurt din clasă şi m-am simţit un pic stingheră”.

În ceea ce privește materiile preferate, Sorana a fost atrasă mai mult de partea umană: ”Pentru mine, româna a fost întotdeauna materia preferată… Sunt o fire creativă şi mi-a plăcut întotdeauna să scriu. Iar orele de română erau, pentru mine, un fel de paradis, pentru că puteam să mă exprim, să dau frâu liber imaginaţiei, să spun tot ce îmi trecea prin minte. Am fost întotdeauna atrasă de partea aceasta de filologie, litere… Mi-au plăcut mult şi limbile străine, şi de la un moment dat, pentru că eram plecată aşa de mult, mi-a fost uşor să le învăţ. Azi vorbesc engleză, spaniolă şi un pic de franceză, înţeleg italiana... Mai târziu a început să-mi placă mult şi geografia… Eram ajutată şi de drumurile pentru turnee să înţeleg mai bine materia. Nu pot să spun că matematica, fizica şi chimia mi-au displăcut, dar nu am fost aşa de atrasă de ele precum de materiile creative”.

Pentru că era o elevă bună, Sorana nu a avut probleme în a lua examenul de capacitate cu o notă foarte bună: ”La Capacitate am luat cu 9, 68 media generală, o medie cu care aş fi putut să intru fără probleme la cel mai bun liceu din oraş, aproape oriunde aş fi dorit… Numai că părinţii mei au fost de părere că era prea mult. Mi-au spus: „OK, treaba a început să fie din ce în ce mai serioasă; călătoreşti din ce în ce mai mai mult, o să fii mai mult plecată, nu ai cum să mergi la şcoală la o clasă normală sau chiar foarte bună, cum vrei tu. Va trebui să te înscrii la o clasă de sport“. Am suferit puţin, pentru că vorbisem cu colegii mei să mergem împreună mai departe. Numai că exact aşa s-a-ntâmplat. A trebuit să lipsesc chiar în primele aproape trei săptămâni, am început, practic, clasa a IX-a din luna octombrie”, a mai declarat Sorana Cîrstea în interviul acordat pentru Adevărul.

AICI puteți citi întreg interviul.

sorana cirstea scoala targoviste
Sorana Cirstea a fost salutata de toti elevii, la careu


2 thoughts on “FOTO: Sorana Cîrstea a revenit la școala unde a învățat până în clasa a opta. A luat capacitatea cu 9,68

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close