SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Simona Halep va ocupa locul 6 în clasamentul mondial de luni

Simona Halep va ocupa locul 6 în clasamentul mondial de luni

miami simona halep

miami simona halep
Simona Halep

Inevitabilul s-a produs. Simona Halep va ieși, de luni, din Top 5 mondial.

Cea care o va depăși în clasamentul care va fi publicat de lunea viitoare va fi Victoria Azarenka. Succesul ei de azi – 6-4, 6-2 cu Johanna Konta, i-a adus punctele necesare urcării, de luni, pe locul 5 mondial, peste jucătoarea noastră.

Un progres meritat al Victoriei, care a avut un început de an foarte bun. Se pare că sub îndrumarea fostului antrenor al Simonei, Wim Fissette, ea și-a regăsit plăcerea de a juca tenis și rezultatele se văd. Nu mai departe de acum 10 zile ea a cucerit titlul la Indian Wells și acum, iată, e la două victorii de realizarea unui duble pe care doar foarte puține jucătoare au reușit-o în carieră.

În ceea ce o privește pe Simona, eu zic că a trecut cu bine de Indian Wells și Miami, două turnee la care a fost nevoită să își apere 1.390 de puncte, grație rezultatelor foarte bune de anul trecut. Ea a început aceste patru săptămâni pe locul 5 și le încheie, iată, pe 6, deși conform calculelor, dacă făcea un pas greșit în startul competițiilor, putea ieși chiar și din Top 10. Sezonul de zgură poate fi momentul în care Simona să renască și să atace pozițiile superioare ale clasamentului.

CITEȘTE ȘI:  Australian Open 2016. Bombă la feminin: Simona Halep a fost eliminată în primul tur!

4 thoughts on “Simona Halep va ocupa locul 6 în clasamentul mondial de luni

  1. important este ca este in top, chiar daca nu este in primi 5, si daca ar fi pe locu 20 este romanca noastra si trebuie sa o apreciem pt ca duce numele in lume. si daca ar fi pe locu 20, este o realizare f mare sa fi un loc fruntas in lume, din mii de jucatoare de tenis din lume, este o realizare f mare sa fi in fata. Toate jucatoarele au perioade in care mai pierd din locuri, este ceva normal, nu poate fi mereu top 5 si nu poate castiga toate meciurile asa cum doresc unii, este si ea om ca noi ceilati, toti avem perioade in care nu ne simtim bine, avem ganduri care nu ne dau pace, etc. mai ales ca este femeie. apropo aici iubitorii de fotbal, in fotbal cum este? cand o echipa de top 5 pierde cu una de pe ultimele locuri? asa este in sport.

    Bravo Simona, te asteptam sanatoasa la Cluj.

Leave a Reply

Top