SUNTETI AICI
ACASA > Grand Slam > Roland Garros: Programul complet al transmisiunilor LIVE de la Eurosport! Încep chiar din calificări

Roland Garros: Programul complet al transmisiunilor LIVE de la Eurosport! Încep chiar din calificări

roland garros eurosport
roland garros eurosport
Turneul de la Roland Garros va fi transmis pe Eurosport

A devenit deja o tradiție ca turneul la Roland Garros să fie transmis de Eurosport. Evident, că anul acesta nu va face excepție. Mai mult, pentru prima dată în istorie, Eurosport va transmite în direct și meciuri din callificări. Iată în continuare tot ce trebuie să știți despre transmiterea în direct a meciurilor actualei ediții a turneului de la Roland Garros.
Roland Garros este al doilea turneu de Mare Șlem al anului și este cea mai importantă competiție a sezonului pe zgură. În acest an, pe Eurosport 1, Eurosport 2 și Eurosport Player, turneul se va întinde pe durata a trei săptămâni. Anul acesta vom avea în direct nu doar meciurile de pe tablourile principale, dar și meciuri din calificări. De asemenea, vom avea în direct tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal, ziua copiilor, precum și o groază de emisiuni speciale dedicate turneului. Totul în fiecare zi, de la ora 12.00 la ora 22.00.

EMISIUNI SPECIALE și TRANSMISIUNI DIRECTE de la ROLAND GARROS pe EUROSPORT

DE LUNI, 16 MAI, PÂNĂ DUMINICĂ, 22 MAI

GET READY (versiunea scurtă): Această versiune scurtă a programului „Get Ready” („Pregătește-te!”) va rememora unele dintre cele mai frumoase momente ale turneului din 2015, dar și ultimele știri

GET READY LIVE: Un program zilnic, în direct de la Roland Garros, prezentat de Barbara Schett. Programul va trece în revistă ultimele știri, evenimentele din tururile de calificări și va cuprinde interviuri cu invitați speciali și clip-urile „I love Paris” („Iubesc Paris-ul”).

GET READY – PROGRAMUL FINAL: În cele 24 de minute de program, Barbara Schett, Mats Wilander și Alex Corretja vor face o avancronică a turneului de la Roland Garros, susținută de interviurile cu legendele și vedetele sportului.

TURURILE DE CALIFICĂRI (Începând de luni, 16 mai): Canalul Eurosport 2 va transmite meciuri din tururile de calificări, precum și de la turneul ATP din Geneva.

TRAGEREA LA SORȚI: Eurosport 1 va transmite tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal ÎN DIRECT, vineri 20 mai, la ora 12:30. Vor fi difuzate și interviuri cu deținătorii titlurilor de pe tabloul feminin cât și de pe cel masculin.

ZIUA COPIILOR: Unele dintre vedetele Open-ului Franței vor participa la acțiunea „ZIUA COPIILOR”, eveniment ce va fi transmis de Eurosport 2, în timpul finalei turneului ATP de la Geneva și în programul Get Ready („Pregătește-te!”).



ÎNCEPÂND DE LUNI, 23 MAI
ÎN DIRECT: Eurosport 1 și Eurosport 2 vor transmite ÎN DIRECT de la Roland Garros cele mai bune meciuri de simplu și de dublu ale fiecărei zile de turneu. Transmisiunile celor mai importante partide vor fi susținute de grafica cu date statistice și analize ale acestor statistici, precum și îmbogățite cu imaginile înregistrate la sesiunile de antrenamente ale jucătorilor și la sosirea acestora pe arenele legendare.

DUELUL ZILEI: În fiecare seară, după terminarea transmisiunilor în direct, este programul care oferă reluarea celui mai bun meci al zilei, ales de Mats Wilander.

GAME, SET ȘI MATS LIVE: Programul zilnic de referință al transmisiunilor de tenis la Eurosport va fi prezentat de Barbara Schett și de Mats Wilander și va include interviuri exclusive realizate de Alex Corretja.

„THE COACH” („ANTRENORUL”): Secțiunea în care Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, ajutat de imaginile prelucrate computerizat, va analiza tehnica și tacticile folosite de jucătorii de top.

EXPERŢII EUROSPORT

Mats Wilander colaborează cu Eurosport din anul 2007. El a câștigat șapte turnee de Mare Șlem și, între timp,
a devenit unul dintre cei mai apreciați experți de televiziune ai circuitului profesionist.

Barbara Schett este una dintre cele mai bune jucătoare de tenis pe care le-a avut Austria și lucrează cu
Eurosport din 2010.

Alex Corretja este un fost „Număr 2 mondial” și finalist la Roland Garros în 1998 și în 2001.

Patrick Mouratoglou este antrenorul Serenei Williams din 2012 și s-a alăturat vedetelor Eurosport în 2011.

loading…


Leave a Reply

Top