SUNTETI AICI
ACASA > Grand Slam > ŞTIRILE ZILEI, 5 iulie 2016: Dominika Cibulkova ar putea lipsi de la propria nuntă

ŞTIRILE ZILEI, 5 iulie 2016: Dominika Cibulkova ar putea lipsi de la propria nuntă

cibulkova vacanta plaja santorini
cibulkova vacanta plaja santorini
Dominica Cibulkova la plaja, in Santorini

Iată cele mai interensante ştiri din tenisul mondial al ultimelor zile.

1. Dominika Cibulkova îşi poate amâna nunta. Calificată în sferturile de finală la Wimbledon, jucătoarea slovacă Dominika Cibulkova are programată nunta sâmbătă, însă evenimentul de la Bratislava va trebui amânat dacă  ajunge în finală la Wimbledon, programată tot sâmbătă. “Când am ales data nunţii a fost pentru că mereu mi-am spus că nu sunt o mare jucătoare pe iarbă. Dar acum am câştigat la Eastbourne şi am ajuns aici în sferturi, aşa că m-am răzgândit. Este amuzant, pentru că săptămâna trecută am visat că sunt deja la nuntă. Apoi m-am trezit şi mi-am zis: Hai, ai meci azi. Încă eşti la Wimbledon”, a spus Cibulkova, favorită 19 la Wimbledon, care azi joacă împotriva Elenei Vesnina.

2. Andy Murray va juca în Cupa Davis contra Serbiei. Andy Murray a anunţat că va juca în meciul de Cupa Davis cu Serbia, din sferturile de finală ale competiţiei. Meciul dintre Marea Britanie şi Serbia va avea loc în perioada 15-17 iulie, pe stadionul Tasmajdan, din Belgrad.

3. Venus Williams, primul sfert de finală la Wimbledon din 2010. Venus Williams nu se lasă. S-a calificat în sferturile de finală la Wimbledon pentru prima dată după 6 ani. Ea va juca în sferturi cu eleva lui Victor Ioniţă, Iaroslava Shvedova.

4. Nick Kyrgios e sincer şi repetă că nu îi place tenisul. Australianul Nick Kyrgios a declarat, la conferinţa de presă de după meciul pierdut cu Andy Murray, că nu îi place deloc tenisul. De aceea, spune el, este foarte greu de antrenat: “Am săptămâni în care mă simt foarte bine şi am chef de joc, dar şi săptămâni în care nu vreau să calc pe terenul de antrenament. De aceea, sunt foarte greu de antrenat şi nici nu cred că vrea cineva să lucreze cu mine”, a declarat el.

5. Federer spune că Edberg nu e antrenorul lui. Roger Federer  a declarat, după victoria de ieri cu Steve Johnson, că suedezul Stefan Edberg nu mai e antrenorul lui, deşi Edberg a urmărit partida din loja lui.Cu acest

6. Eugenie Bouchard spune că nu vrea să fie fotomodel. Canadianca Eugenie Bouchard a declarat după eliminarea de Wimbledon că, deşi nu pare, principala ei preocupare este tenisul. “Cu siguranţă, tenisul este preocuparea mea numărul 1 pentru mine. Nu petrec aşa mult timp la şedinţele foto, cum se spune, şi în nici un caz nu vreau să fiu fotomodel”, a declarat ea.

7. Pablo Cuevas, acuzat că a urinat pe teren! Uruguayanul Pablo Cuevas a fost acuzat de spectatori că a urinat în timpul meciului de dublu pierdut ieri. La 8-9 în setul decisiv, sud-americanul a cerut o pauză de toaletă, arbitrul l-a refuzat, aşa că el s-a descurcat sub un prosop într.-un recipient. Unii spectatori au fost oripilaţi, deşi nu s-a văzut nimic, cert e că Pablo Cuevas şi Marcel Granollers au pierdut în faţa cuplului Jonathan Marray/ Adil Shamasdin.

loading…


One thought on “ŞTIRILE ZILEI, 5 iulie 2016: Dominika Cibulkova ar putea lipsi de la propria nuntă

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close