TERENUL FANILOR, la serviciu Paul: Wimbledon 2016 – Un turneu al surprizelor?

andy murray serena wimbledon trofee

Campionii editiei 2016 si trofeele lor

În Terenul Fanilor revine Paul Athes, care scrie despre recent încheiatul turneu de la Wimbledon, făcând o analiză a surprizelor și confirmărilor actualei ediții.

Fără îndoială, Wimbledonul din acest an a fost unul imprevizibil. Frumusețea tenisului etalat de Roger Federer a fost curmată de loviturile năprasnice ale lui Milos Raonic, cel care, ulterior, a făcut figurație în finală cu eroul local, Andy Murray. La feminin, surprizele au fost mult mai puține, poate eliminarea lui Venus Williams în semifinale, făcând o notă discordantă. Totuși, Serena a rescris paginile de istorie, obținând cel de-al 22-lea grand șlam. Ce prilej mai frumos decât la cel mai prestigios turneu de tenis…

Dezamăgirile majore ale turneului au fost în mod evident Novak Djokovic și Stanislas Wawrinka. Primul, aflat sub așternutul unei dictaturi nemaivăzute de la Federer încoace, și-a permis luxul să fie eliminat de Sam Querrey în turul al treilea. Această escapadă nefericită este prima de acest fel pentru sârb de la Roland Garros 2009 încoace. Cel ce acum vreo 7-8 ani nu părea că va ajunge să domine tenisul mondial, și-a schimbat radical stilul de joc, dar și stilul de viață, iar rezultatele îi sunt complet favorabile de atunci. Cât despre tenisul românesc?

Surpriză majoră a fost evoluția modestă a lui Horia Tecau din probă de dublu masculin, iar fostul învingător de aici, pur și simplu nu s-a regăsit în ploaia englezească care a întrerupt programul obișnuit al meciurilor. Nici Simona Halep nu a fost la cea mai bună formă sportivă posibilă, dar sfertul de finală vine că un dus revigorant asupra unei forme ce părea să o ia la vale. Totuși, se putea mult mai bine de atât, dar nu o putem critică pe Simona pentru determinarea ei evidența. Este ușor să critici, dar e greu să construiești ceva durabil. Oricum, majoritatea contestatarilor ei nu au pus mână pe o rachetă de tenis în viață lor și aș tinde să cred că aceste cuvinte nefaste vin din frustrări acumulate de nereușitele personale. Per total, Wimbledon 2016 nu a fost vreun turneu memorabil. Am avut câteva meciuri de referință, dar nici unul nu va rămâne în analele turneului.

Această ediție a fost lipsită de un duel Djokovic-Murray, ce ar fi adus acel element în plus pentru spectaculozitatea unei finale atât de grandioase. Altfel, așa cum am văzut, Murray a câștigat finală într-o manieră a la Nadal cu Berdych în 2010. Fără presiune, eficient, dar total lipsit de spectacolul mult dorit de public. Poate revenirea lui Nadal ar mai aduce ceva în plus tenisului, căci patimă și determinarea să supraomenească ne lipsește foarte mult, mai ales în aceste vremuri în care tenisul s-a dezumanizat total și și-a aruncat față umană la recycle bin.

Proverbial sau nu, Wimbledon 2016 a fost o poveste drăguță, dar nu una memorabilă. Singurul moment de istorie a fost la feminin, prin succesul previzibil al Serenei Williams, poate cea mai valoroasă jucătoare a tuturor timpurilor. Fără îndoială, ea va depăși recordul egalat acum, iar o prima șansa va apărea chiar pe teren propriu, la Flushing Meadows, cu ocazia UȘ Open. Și că să răspund totuși întrebării cu valențe filosofice din titlul articolului meu, această ediție a celui mai galonat turneu nu a fost chiar așa surprinzătoare precum ar crede unii. Lipsă apariției unui Federer sau Djokovic a simplificat substanțial deznodământul final, iar cu regrete, Raonic nu merită vreun grand șlam, tocmai datorită stilului grotesc ilustrat aici. Dar cine știe, viitorul ascunde multe necunoscute, iar cum Djokovic s-a ridicat din neant spre culmile cele mai înalte ale sportului alb, așa am putea asistă la o naștere a unui superstar, deși, personal, cred că acesta va fi Dominic Thiem.

About Andrei Constantinescu