SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Simona Halep ar putea reveni sâmbătă pe locul 3 în clasamentul WTA. Iată care e condiţia pentru acest lucru

Simona Halep ar putea reveni sâmbătă pe locul 3 în clasamentul WTA. Iată care e condiţia pentru acest lucru

wuhan simona halep
wuhan simona halep
Simona Halep

Simona Halep luptă la Wuhan nu doar pentru trofeu, ci şi pentru revenirea pe podiumul clasamentului mondial WTA.

Situată acum pe poziţia a cincea în lume, Simona Halep nu are cum să piardă acest loc indiferent de ce va face în semifinale la Wuhan. Numai că, o victorie în finala de sâmbătă, i-ar aduce şi punctele necesare revenirii pe locul 3 în ierarhia mondială, ea putându-le depăşi astfel pe Agnieszka Radwanska, actuala ocupantă a locului 3, şi pe Garbine Muguuza, actuala ocupantă a locului 4.

Orice alt rezultate, adică eliminare în semifinale sau înfrângere în finală, ar echivala, pentru Simona, cu menţinerea pe poziţia a cincea în lume începând de luni.



Indiferent de ce va face la Wuhan, Simona e sigură că la Beijing, turneul care se va disputa săptămâna viitoare, va avea BYE în primul tur, pentru că e semifinalistă la Wuhan, dar şi că va fi cap de serie numărul 4.

Vineri, la prânz, Simona Halep va juca în semifinale la Wuhan contra Petrei Kvitova. AICI vedeţi la ce oră.

loading…


Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close