SUNTETI AICI
ACASA > Andy Murray > ȘTIRILE ZILEI, 11 noiembrie 2016: Felix Auger-Aliassime a intrat în istorie: primul jucător născut în 2000, campion de futures

ȘTIRILE ZILEI, 11 noiembrie 2016: Felix Auger-Aliassime a intrat în istorie: primul jucător născut în 2000, campion de futures

felix auger aliassime
felix auger aliassime
Felix Auger Aliassime

Iată cele mai interesante știri ale ultimelor zilei din tenisul mondial.

1. Berdych și Tsonga au refuzat să fie rezerve. Cehul Tomas Berdych şi francezul Jo-Wilfried Tsonga au refuzat să participe ca rezerve la Turneul Campionilor de la Londra. Ei au motivat că sunt accidentaţi şi au fost înlocuiţi de belgianul David Goffin şi de spaniolul Roberto Bautista-Agut.

2. Sharapova redevine ambasador ONU. Rusoaica Maria Sharapova, depistată pozitiv cu meldonium la Australian Open, îşi va relua rolul de ambasador ONU al bunăvoinţei, după ce îi va expira suspendarea. Sharapova era de nouă ani ambasador în cadrul Programului de Dezvoltare al ONU (UNDP) care are drept scop eradicarea sărăciei, până în martie, când ea a anunţat că a fost depistată pozitiv.

3. Rafael Nadal se va antrena cu Joao Sousa în decembrie. Spaniolul Rafael Nadal a anunțat cu cine se va antrena în luna decembrie, la Manacor. E vorba de portughezul Joao Sousa, care se va pregăti cu Rafa în perioada 11-18 noiembrie, după ce Nadal se va întoarce din India, unde va juca în IPTL.

4. Yannick Noah spune că va fi căpitan al echipei de Cupa Davis a Franței și în 2017. Francezul Yannick Noah spune că e decis, în proporție de 90%, să rămână căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Franței și în 2017. Anul acesta, el a dus formația până în semifinale.

5. Jelena Jankovic vrea să revină în Top 10 WTA. Ajunsă pe locul 55 în lume, sârboaica Jelena Jankovic are gânduri mari pentru 2017. Ea vrea să revină în Top 10 WTA, iar pentru asta spune că se va antrena mai mult ca de obicei. Degeaba, dacă nu își schimbă și ceva în pregătirea psihică.

6. Rafael Nadal va debuta în noul sezon ATP la Brisbane, nu la Doha. Spaniolul Rafael Nadal a decis să facă o schimbare de plan față de anii trecuți. El va debuta în circuitul ATP la Brisbane, peferând acest turneu celui de la Doha pentru prima dată din 2009. În Australia, Nadal va juca și la simplu, și la dublu, unde va face pereche cu Marc Lopez. Primul turneu – dar neoficial – va fi cel de la Abu Dhabi, programat în ultimele două zile ale anului, care nu contează decât pentru conturile participanților, nu și pentru clasament.

7. Andy Murray, singurul care vorbește deschis de doping. Andy Murray, liderul clasamentul mondial ATP, nu se dezminte. Vorbește deschis despre orice problemă, fără să se ascundă după declarații diplomatice sau care să nu deranjeze. El a recunoscut că, după părerea lui, în tenisul actual există doping. E un lucru pe care toți sportivii îl gândesc, dar pe care nimeni nu îl rostește deschis: ”Ar fi ciudat să crezi că teniul e imun la doping. Nici un sport nu e imun. Avem doping în tenis, dar avem nevoie și de mai multă transparență”, a declarat el într-un interviu acordat pentru o publicație germană.

8. Canadianul Felix Auger-Aliassime a intrat în istorie. La doar 16 ani, canadianul Felix Auger-Aliassime, campionul juniorilor de la US Open, a intrat în istoria tenisului pentru un succes obținut la un turneu futures. El a cucerit titlul la turneul futures de la Birmingham, învingându-l în finală cu scorul de 7-5, 7-5 pe columbianul Juan Manuel Benitez Chavarriaga. El a cucerit primul titlu profesionist, dar dincolo de acest succes, va rămâne în istorie ca primul tenismen născut în 2000 sau după 2000, care a cucerit un trofeu în tenisul seniorilor. De altfel, în acest moment, în clasamentul ATP sunt doar trei jucători născuți în 2000: el, Nikola Kuhn și Yshai Oliel. La 16 ani, 2 luni și 30 de zile, Auger-Aliassime e al șaptelea cel mai tânăr campion din istoria tenisului profenionist. Mai mici ca el au fost Richard Gasquet, Mario Ancic, Andrey Rublev, Novak Djokovic, Rafael Nadal și Duck Hee Lee.

loading…


Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close