You are here
Home > Inedit din tenis > ȘTIRILE ZILEI, 13 decembrie 2016: Elina Svitolina are un nou antrenor

ȘTIRILE ZILEI, 13 decembrie 2016: Elina Svitolina are un nou antrenor

elina svitolina nike
elina svitolina nike
Elina Svitolina face parte din echipa Nike

Iată cele mai interesante știri din ultimele ore din tenis.

1. Elina Svitolina și-a luat un nou antrenor. Ucraineanca Elina Svitolina, a 14-a jucătoare a lumii, va fi antrenată de spaniolul Gabriel Urpi, cel care a lucrat în trecut cu Flavia Pennetta în 2009, când italianca a intrat în Top 10. Mai mult, Svitolina și-a luat și un antrenor consultant, pe francezul Thierry Ascione. Svitolina a renunțat la toată echipa veche, inclusiv la colaboarea cu Justine Henin, care, e adevărat, are treburi mai bune de făcut acum, ea urmând să nască.

2. Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Croației a vorbit despre absența lui Borna Coric. Zeljko Krajan, căpitanul Croației, a declarat că absența lui Borna Coric din echipa care a jucat finala Cupei Davis este una justificată, deoarece Coric s-a operat în luna septembrie la genunchi. ”Am luat decizia după ce am discutat cu doctorii, dar și după ce l-am văzut la antrenament”, a declarat Krajan.

3. Victoria Azarenka vorbește despre sarcină, planuri și activități. Însărcinată în 7 luni, belarusa Victoria Azarenka a vorbit pentru Tennis Channel despre sarcină, despre faptul că până acum 6 săptămâni s-a tot antrenat și despre revenirea ei în activitate. ”Îmi e dor de fani, de momentele în care ieșeam pe teren în fața lor. Obiectivul meu e să revin în circuit cât pot de repede după ce voi naște”, a declarat Azarenka. Ea va naște în luna ianuarie. Între timp, Azarenka a urmat cursurile de economie și dreptul afacerilor la Universitatea California. ”Tenisul e viața mea, dar aceasta e o altă parte a vieții. E o binecuvântare, un dar de la Dumnezeu”, a mai spus Azarenka.

4. Caroline Wozniacki are și regrete în carieră. Caroline Wozniacki a avut o carieră plină de suișuri și coborâșuri dar, chiar dacă a ajuns să fie aproape un an lider mondial – e adevărat, într-o perioadă în care juca singură, și Serena Williams și Maria Sharapova fiind ori accidentate, ori departe de forma lor – are și regrete. Ea a recunoscut, pentruy Tennis Smash că ”dacă ar fi să schimb ceva în carieră, acel ceva ar fi abordarea. Aș vrea să mă fi bucurat mai mult de această viață, să nu fi fost atât de focusată pe tenis și doar pe tenis. Când eram în primii ani ai carierei, nu vedeam decât antrenamente și camera de hotel. Iar viața nu trebuie trăită așa”, a spus Wozniacki.

5. Ana Ivanovic nu își dă copilul la tenis. Viața de jucător de tenis poate părea excepțională, dar nu este deloc așa. Iar cele mai bune și credibile exemple sunt cele ale campionilor acestui sport. Ana Ivanovic e cel mai recent caz. Ea a declarat, pentru Grazia Magazine, că în nici un caz nu-și va da copilul la tenis. ”Aș vrea să nu facă tenis, pentru că viața de tenismen e foarte dificilă, nu poți avea o copilărie normală și nu aș vrea acest lucru pentru el”, a declarat Ana, care e măritată cu fotbalistul Bastian Schweinsteiger. Așa că e de așteptat ca viitorii copii ai celor doi să facă, totuși, sport.

loading…


Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close