FOTOGALERIE: Eugenie Bouchard a fost pe plaja Bondi din Sydney, după care s-a antrenat cu Irina Begu

Eugenie Bouchard bondi beach sydney

Eugenie Bouchard, pe plaja Bondi, sub amenintarea norilor

Canadianca Eugenie Bouchard este o atracție pentru toți organizatorii de turnee, care profită la maximum de pe urma prezenței fostei finaliste de la Wimbledon.

Cum șansele ca ea să stea mult într-un turneu sunt – obiectiv vorbind – reduse, atunci acțiunile promoționale care o au în prim-plan pe Bouchard sunt programate imediat după sosirea canadiencei în localitate.

Așadar, la aproape 12 ore după sosirea în Sydney, Eugenie a fost scoasă de organizatorii turneului pe celebra plajă Bondi. Acolo, ea a făcut cunoștință cu câțiva salvamari și a făcut fotografiile regulamentare, pe care le vedeți mai jos. Nu a stat mult, că oricum începea ploaia, programul calificărilor fiind puțin amânat din această cauză.

Apoi, după-amiază, Bouchard s-a întors la tenis, fiind partenera de antrenament a Irinei Begu. Vedeți mai jos o imagine cu Irina în timpul acestei sesiuni de pregătire, fotografie postată pe pagina de Twitter a turneului.

irina begu sydney antrenament bouchard

Irina Begu s-a antrenat la Sydney cu Bouchard

Eugenie Bouchard bondi beach sydney  01
Eugenie Bouchard bondi beach sydney  02
Eugenie Bouchard bondi beach sydney

Eugenie Bouchard, pe plaja Bondi, sub amenintarea norilor

Eugenie Bouchard bondi beach sydney  04
Eugenie Bouchard bondi beach sydney  05
Eugenie Bouchard bondi beach sydney  06
Eugenie Bouchard bondi beach sydney  07
irina begu sydney antrenament bouchard

Irina Begu s-a antrenat la Sydney cu Bouchard

loading…


About Andrei Constantinescu