

O bătălie a fost pierdută de echipa noastră, dar multe altele vor urma. Prima este programată în aprilie: barajul de menținere în Grupa Mondială II, care va avea în 22-23 aprilie.
România a fost învinsă cu scorul de 3-1 de Belgia în primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup și acum trebuie să lupte pentru a-și păstra locul în cea de-a doua divizie valorică a tenisului. Tocmai de aceea, e foarte interesant de aflat cu cine ar putea cădea România la tragerea la sorți a barajului, tragere programată marți.
România va fi cap de serie 2 la tragerea la sorți, astfel încât nu va putea cădea cu Australia, Italia și Canada. Aceasta din urmă a ajuns în baraj venind din Grupa I și a depășit în clasament Taiwanul, învinsă de Rusia în Grupa Mondială II, așa că se numără pe lista capilor de serie.
În grupa cealaltă, din care se va alege adversara echipei noastre, vor fi: Taiwan, Serbia, Marea Britanie și Kazakhstan.
Dacă vom cădea cu Serbia, atunci vom juca în deplasare. Cu Taiwan, Marea Britanie și Kazahstan se va trage la sorți gazda. .
Tragerea la sorți este programată marți, iar meciul din baraj pentru menținereaîn Grupa Mondială II va avea loc în 22-23 aprilie.