SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Simona Halep recunoaște: ”Pentru mine e o perioadă grea”

Simona Halep recunoaște: ”Pentru mine e o perioadă grea”

Simona Halep Dorna
Simona Halep Dorna
Simona Halep a dat si o gramada de autografe

Simona Halep a fost prezentă azi la conferința de presă a lansării unei noi campanii Dorna pentru ajutorarea copiilor născuți prematur, dar nu avea cum să nu vorbească și de starea de sănătate și de meciul de Fed Cup cu Marea Britanie.

”Acum mă gândesc să prelungesc perioada de inactivitate până mă voi face bine, nu ştiu însă ce va fi, mai am timp până la Indian Wells. Pentru mine e o perioadă grea, este prima perioadă în care pot să spun că am o accidentare adevărată. În trecut, am mai avut accidentări minore, acum este mai mare, însă nu e gravă, nu e de operaţie, am doar o inflamaţie. Îmi trebuie timp să mă pot recupera. Nu ştiu când voi fi sută la sută, mi-e foarte greu să spun şi nimeni nu poate să-mi spună când voi fi gata sută la sută să joc. Îmi doresc să fie cât mai repede şi fac tot ce pot ca să accelereze recuperarea. Fac pauză şi tratament, fizioterapie zilnic şi exerciţii de întărire a muşchilor de lângă genunchi”, a spus Simona Halep.

AICI vedeți imagini de la conferința de presă Dorna la care a participat Simona Halep.



Ea a spus, totuși, că și dacă nu îi va trece genunchiul, va juca pentru România contra Marii Britanii, în Fed Cup. ”Voi fi prezentă cu siguranţă, chiar dacă nu îmi trece genunchiul voi juca, îmi doresc foarte mult să fiu prezentă în echipă şi să joc. Va fi un meci dificil, Konta joacă bine, o jucătoare de top10, Watson joacă şi ea bine. Cum bine ştim, la Fed Cup e altfel decât la turneele normale, va fi un meci greu, dar e bine că jucăm acasă. Vom avea un public numeros şi un sprijin mare. În Bucureşti e bine, suntem acasă şi e mai comod pentru noi”, a mai spus jucătoarea noastră.

Simona a vorbit și despre apropiata revenire a Mariei Sharapova în activitate: “Eu cred că poate reveni, este o jucătoare foarte ambiţioasă, cred că munceşte foarte mult. Eu îmi doresc să mai joc contra ei încă o dată, sper să şi câştig contra ei, ar fi visul meu.”

loading…


Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close