Marius Copil ocupă cel mai bun loc din carieră, dar a pierdut în primul tur al calificărilor de la Miami

marius copil miami

Marius Copil

Marius Copil a început ziua perfect, cu vestea ocupării celui mai bun loc în clasamentul mondial ATP din carieră, dar a încheiat-o foarte prost, cu o înfrângere surprinzătoare în primul tur al calificărilor de la Miami.

Conform noului clasament ATP publicat luni, Marius Copil este al 107-lea jucător al lumii, aceasta fiind cea mai bună clasare a românului din carieră. Mai mult, este cel mai bun loc ocupat de un compatriot în ierarhia mondială de simplu a ultimilor 2-3 ani.

Din păcate, în loc de râuri de șampanie, arădeanul a avut parte de regrete, căci nu a putut onora cu o victorie meciul cu americanul Reilly Opelka, numărul 169 mondial. Acesta s-a impus cu scorul de 6-4, 7-6, într-o oră şi zece minute.

Săptămâna trecută, așa cum știți, Copil ajunsese pe tabloul principal la Indian Wells.


loading…


About Andrei Constantinescu