
Organizatorii au stabilit ora meciurilor de luni la Indian Wells. Toți cei trei români rămași în cursă vor juca în această seară.
Cap de serie numărul 4, dar de fapt a treia favorită după retragerea Serenei Williams, Simona Halep va juca luni seară, nu înainte de ora 23.00, pe Kristina Mladenovic, din Franța. Aceasta e clasată pe locul 26 în lume și jucătoarea cel mai bine clasată dintre toate cele întâlnite de Simona în 2017.
Halep şi Mladenovic s-au mai întâlnit de trei ori până acum, jucătoarea franceză impunându-se de două ori. Ultimul meci dintre cele două a avut loc în 2015, la Cincinnati, când Halep a câştigat, scor 7-5, 5-7, 6-4.
AFLĂ AICI ce a făcut Irina Begu la Indian Wells.
Și cei doi români din concursul masculin de dublu vor juca azi. Florin Mergea și pakistanezul Aisam-Ul-Haq Qureshi vor juca, în jurul orei 22.30, contra cuplului Gilles Muller/ Sam Querrey, în turul doi.
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer va juca, marţi dimineaţă, în jurul orei 06.00, împotriva cuplului britanic Daniel Evans/ Andy Murray, tot în turul secund.