SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > ATP Miami: Avem un nou meci Roger Federer – Rafael Nadal. Acum, în finală

ATP Miami: Avem un nou meci Roger Federer – Rafael Nadal. Acum, în finală

nadal federer
nadal federer
Rafael Nadal si Roger Federer

Dacă cineva ar fi spus, la începutul anului, că revenirile lui Roger Federer și Rafael Nadal în circuit ar reprezenta o reducere la tăcere a tot ce înseamnă tenisul masculin, nu ar fi crezut nimeni. Numai că, iată, toți cei considerați viitorul tenisului, ba chiar și cei care se credeau jucători cu pretenții, sunt lăsați în urmă de cei doi veterani. Care demonstrează că tenisul nu prea ține cont de vârstă atunci când nu încerci să păcălești sportul.

Așadar, avem o nouă confruntare Roger Federer – Rafael Nadal. De data asta în finala de la Miami, o reeditare a meciului din 2005, câștigat în cinci seturi de Federer.

În semifinale, Federer, locul 6 ATP şi favorit 4, l-a învins, vineri, pe australianul Nick Kyrgios, numărul 16 mondial şi cap de serie 12, în trei ore şi 10 minute, după un meci cu trei tie-break-uri: 7-6 (9), 6-7 (9), 7-6 (5). Kyrgios a demonstrat încă o dată că este unul dintre principalii favoriți pentru a ajunge în câțiva ani lider mondial. Evident, dacă nu se bate cu vreun arbitru/ spectator/ adversar până atunci, sau dacă nu decide să se lase, sau câte și mai câte…

În cealaltă semifinală, Rafael Nadal, locul 7 ATP şi favorit 5, l-a învins cu 6-1, 7-5 pe Fabio Fognini.



Mă simt foarte bine, nu se întâmplă prea des să joci trei tie-break-uri într-un meci. Este minunat că am câştigat astfel, mai ales pentru că îmi amintesc că când am pierdut în faţa lui în urmă cu câţiva ani, la Madrid. Era ziua de naştere a băieţilor mei. Nu eram alături de ei şi am avut acel meci, astfel că a fost plăcut să câştig de această dată”, a declarat Federer.

Elveţianul a vorbit și despre finala cu Nadal: “Rafa nu a mai câştigat turneul de la Miami. Cu siguranţă se simte mai odihnit decât sunt eu acum. Dar asta nu este o problemă. Voi fi pregătit duminică. Va fi ceva special să joc din nou cu Rafa aici. Sunt încântat pentru el că a revenit atât de bine după problemele de anul trecut. Este ca pe vremuri. Acum suntem adversari în fiecare săptămână. Nu ne săturăm să jucăm împreună. Sper că aceasta nu va fi ultima noastră confruntare”, a mai spus Federer.

Roger Federer şi Rafael Nadal au fost adversari până în prezent de 36 de ori. Spaniolul s-a impus în 23 de meciuri, iar elveţianul în 13. În ultimele trei confruntări, învingător a fost Federer: în finală la Basel în 2015, în finală la Australian Open în 2017 şi în optimi la Indian Wells în 2017.

loading…


One thought on “ATP Miami: Avem un nou meci Roger Federer – Rafael Nadal. Acum, în finală

  1. Federer l-a momit pe Kyrgios pana in ultima clipa ! setul 1 si 2 sunt in oglinda ! in setul 3 si-a asigurat intaietatea si l-a tinut in priza, cu speranta ca are situatia sub control ! daca s-ar fi simtit coplesit de o difereta de scor prea mare, exista posibilitatea sa-i sara tandara si sa scurteze meciul ! Federer l-a exploatat la maxim ! VIVA RF – jucator complet, care face spectacol sportiv ! Este sublim, adica un Extraterestru al tenisului, si cu bun simt ! Kyrgyos este urmasul lui Rafa, dar mai dezinvolt – nu se screme prea mult cand face un punct !

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close