FOTO: Alexandra Dulgheru, alături de John McEnroe și Andy Roddick

alexandra dulgheru mcenroe roddick blake

Alexandra Dulgheru, alaturi de Roddick, Blake si McEnroe (foto: Facebook Alexandra Dulgheru)

Alexandra Dulgheru a revenit cu o victorie în circuitul WTA și, mai mult, a avut prilejul de a sta de vorbă cu doi foști lideri mondiali. Și de a se fotografia cu ei.

La Charleston, Alexandra Dulgheru a petrecut câteva minute alături de americanii John McEnroe și Andy Roddick, foști lideri mondiali și adevărate legende ale tenisului, mai ales primul. De asemenea, în zonă s-a aflat și un alt fost jucător, James Blake. Cei trei au disputat un demonstrativ la turneul feminin care se dispută în SUA pe zgură, de aceea se aflau acolo. Iar dacă Jim Courier nu avea programul încărcat cu Cupa Davis, atunci poza de mai sus cuprindea chiar trei legende 100%, căci Blake a fost chemat în locul actualului căptan nejucător al echipei americane de Cupa Davis.



Azi, Alexandra Dulgheru și Ana Bogdan vor juca pentru calificarea pe tabloul principal de la Charleston, acolo unde Irina Begu este cap de serie numărul 10.

loading…


About Andrei Constantinescu