You are here
Home > Inedit din tenis > Ion Ţiriac îi dă sfaturi Simona Halep: «Ar putea câştiga mult mai mult decât Madridul. Nimeni nu are talentul ei»

Ion Ţiriac îi dă sfaturi Simona Halep: «Ar putea câştiga mult mai mult decât Madridul. Nimeni nu are talentul ei»

ion tiriac simona halep madrid
ion tiriac simona halep madrid
Ion Tiriac, alaturi de Simona Halep, la Madrid

Ion Ţiriac se numără printre cei care o cunosc cel mai bine pe Simona Halep. Aşa că ştie ce spune atunci când vorbeşte dspre jucătoarea noastră. Azi, el a făcut câteva declaraţii despre campioana turneului de la Madrid.

După cum veţi vedea, Ion Ţiriac este supărat că Simona a pierdut un set în finală, dar speră că va ajunge să obţină titluri mai importante decât cel de la Madrid. “Simona ar putea câştiga mult mai mult decât Madridul. De departe nu a câştigat ceea ce ar fi putut să câştige încă. Să sperăm că o să câştige, trebuie să câştige. Dar pentru treaba asta sunt o mulţime de lucruri de microscop, care trebuiesc puse la punct. La ele văd că lucrează. Simona a câştigat o finală bătută, să spun aşa. I-am spus la final «ai câştigat, bravo ţie. Ai pierdut un set pe care nu trebuia, ruşine ţie. Trebuia să câştigi în două seturi cu o jucătoare care e bună, dar care se mişcă greu» . Nu ştiu câtă vlagă are, dar ar trebui să aibă mai multă”, a spus Ţiriac azi.

CITEŞTE ŞI: Declaraţiile Simonei Halep de la Roma.




Evident, omul de afaceri a fost întrebat şi care sunt plusurile Simonei în această perioadă: “La cap, a aruncat doar o singură dată racheta. Astea sunt lucruri care se văd din avion. Eu cred că antrenorul ei este unul ca lumea, şi ea trebuie să facă ceea ce trebuie să facă. Eu nu socotesc aşa, că Sharapova nu mai este, cealaltă este gravidă, aialaltă este aproape gravidă şi aşa mai departe. Încă una o să fie gravidă mâine dimineaţă. Ea trebuie să ştie ce poate ea. Iar din punct de vedere talent cred că aveam aceeaşi înţelegere, că nimeni nu are talentul pe care îl are ea. Trebuie să lucreze însă când prinde mingea scurtă. Habar nu are unde o dă. Dar ştie şi ea treaba asta, nu este megalomană. Recunoaşte şi lucrează”.

loading…


Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close