Simona Halep, după victoria de la Roma: “Sunt fericită cu jocul meu şi mă simt mulţumită de atitudinea mea”

simona halep roma tenis

Simona Halep

Calificată în semifinalele turneului de la Roma, după 6-2, 6-4 cu Anett Kontaveit, Simona Halep era foarte mulţumită când a venit la conferinţa de presă de după meci.

Am făcut un meci bun, dar pot spune că aş fi putut termina mai rapid al doilea set. Dar am ratat câteva mingi. Ea e foarte puternică. Nu a fost o zi bună aproape de fileu. Înainte poate aş fi rupt o rachetă după atâtea mingi scurte ratate, acum spun este doar un punct, data viitoare încearcă să faci mai bine. Aceasta este mentalitatea mea acum. Ştiam că dacă îi opresc elanul, dacă lovesc un pic mai tare mingea, o voi disturba. Aşa că eu cred că am fost destul de puternică”, a declarat Halep la finalul partidei.

Ajunsă la a noua victorie consecutivă pe zgură, Simona spune că se simte mândră de ceea ce a realizat: „Sunt foarte mândră că am putut continua să câştig şi să joc la cel mai înalt nivel după ce am cucerit titlul la Madrid, pentru că nu e ceva uşor. Mă simt bine. Sunt fericită cu jocul meu şi mă simt fericită cu atitudinea mea”, a mai spus românca.

Halep a recunoscut că se simte puţin obosită după un asemenea maraton de meciuri: “Mă simt un pic obosită. Dar e normal. Din zi în zi e ceva mai rău dar victoriile mă ţin la un nivel ridicat. Aşa că nu mă gândesc că e prea mult. Vreau să o iau zi cu zi, să merg pe teren şi să fac tot ce pot“, a mai spus ea. Românca a spus că, deşi e obosită, nu va lua o pauză, ci după Roma va pleca direct la Paris pentru a se antrena în vederea Roland Garros-ului. “La plajă mă voi duce abia după Wimbledon”, a explicat ea.



Întrebată ce ar alege între Madrid, Roma şi Paris, Simona Halep a fost corectă: “Madridul aş putea spune că e cel mai bun loc în care să joc, pentru că e situat mai la altitudine, iar mingea zboară puţin mai mult. Aici, la Roma, simt că vremea caldă mă ajută. Mă simt foarte bine pe teren, simt că joc mai bine ca la Madrid, dar din păcate energia mea nu mai e aceeaşi, pentru că am jucat multe meciuri. Iar la Paris… sper să nu plouă anul acesta”.

loading…


About Andrei Constantinescu