

Germanul Boris Becker, cel mai tânăr câştigător al turneului de la Wimbledon – la 17 ani, în 1985 – trece prin zile mai puţin plăcute. El a fost declarat falit de o instanţă din Londra.
Conform celor de la Daily Mail, Becker, care este dator “o sumă considerabilă” la mai multe bănci britanice, nu a fost prezent la audieri, fiind reprezentat de un avocat. Acesta a cerut amânarea judecăţii cu 28 de zile, timp în care fostul jucător de tenis să obţină ridicarea unei ipoteci de şase milioane de euro de pe o proprietate de-a sa din Spania. Reprezentantul reclamanţilor nu a fost de acord cu un nou termen.
Judecătoarea a respins cererea de amânare şi a constatat falimentul fostului sportiv, care acum este comentator TV. “Lasă impresia unui om care îşi bagă capul în nisip”, a comentat judecătoarea.
Acum în vârstă de 49 de ani, Boris Becker, fost numărul 1 mondial, are în palmares două titluri la Australian Open, trei la Wimbledon şi unul la US Open, toate la simplu. El a fost, până anul trecut, antrenorul lui Novak Djokovic, dar se pare că şi-a pierdut averea din cauza unor investiţii neinspirate, ca să nu le spunem proaste.