SUNTETI AICI
ACASA > Grand Slam > Destăinuirile Simonei Halep la Roland Garros: despre momentul Miami, despre Darren Cahill și despre ce crede că mai are de schimbat

Destăinuirile Simonei Halep la Roland Garros: despre momentul Miami, despre Darren Cahill și despre ce crede că mai are de schimbat

halep simona roland garros
halep simona roland garros
Simona Halep

Victoria cu 6-1, 6-1 obținută în sferturile de finala ale turneului de la Roland Garros în fața Carlei Suarez Navarro a fost primită cum se cuvine de Simona Halep, care a fost extrem de volubilă la conferința de presă, chiar dacă s-au atins și subiecte care înainte o deranjau. Iată pe scurt ce a declarat ea.

Simona Halep despre momentul Miami, când l-a certat în văzul tuturor pe antrenor:Mi-a fost ruşine de ceea ce am făcut şi sper că nu se va mai repeta. A fost supărat după Miami. Nu a fost cu mine, a fost acasă, eu am fost acasă. Mi-a spus că o să vorbim după Paris. Apoi i-a plăcut cum am fost în FedCup, în ambele meciuri, apoi la Stuttgart. Când am terminat meciurile la Stuttgart, a spus că a văzut suficient şi că e gata să revină... De fapt eu l-am întrebat dacă vrea să revină, înaintea turneului de la Madrid. Şi a spus că da, pentru că am îmbunătăţit multe şi a văzut că într-adevăr am vrut să schimb lucrurile. Dorinţa arătată în acele momente l-a făcut să revină. Cred că a însemnat mult că Darren a luat acea decizie, a fost ca un şoc că am pierdut antrenorul. A fost nevoie doar să îmi îmbunătăţesc acel aspect, pentru că el nu s-a plâns de jocul meu, de munca mea, ci doar de atitudinea mea. Ştiam că este singurull aspect pe care trebuia să-l schimb, ca să-l aduc înapoi. Am muncit din greu şi mi-am schimbat destul de repede atitudinea, dar, repet, mai am multe de muncit la asta”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep despre ce s-a schimbat de la Miami încoace: ”Totul s-a schimbat, vorbind în general de viaţa mea, sunt mai pozitivă şi asta mă ajută. Nu mai am o stare rea de spirit, aşa că e bine. A fost dificil să mă schimb şi pot să spun că mai am multe de îmbunătăţit în acest sens, acum sunt ok din punct de vedere al modului în care sunt pe teren şi în afara lui. Ştiam că o să se schimbe jocul meu dacă voi fi mai calmă pe teren”.

CITEȘTE ȘI: În ce a constat reacția nefirească a Simonei Halep în fața lui Darren Cahill la Miami



Simona Halep despre părțile pozitive ale lui Darren Cahill. ”Îmi place cel mai mult că este o persoană extraordinară, drăguţă, iar în al doilea rând simt că sunt o jucătoare diferită de când am început cu el, chiar dacă nu am avut cele mai mari rezultate din carieră. Am jucat diferit, deschid mai bine terenul, simt că am învăţat ceva nou de la el, ca tactică şi ca joc în acelaşi timp. Lovitura de dreapta este îmbunătăţită, la fel serviciul. Sfaturile lui mi se potrivesc şi pot înţelege tot ce spune despre joc. El are încredere că pot face anumite lucruri pe care mi le spune, iar eu am încredere în tot ce spune, pot să pun în practică orice îmi spune”.

CITEȘTE ȘI: Declarațiile prin care Ion Țiriac a pus pe jar tenisul mondial

Simona Halep despre cum se simte la Roland Garros: Mă simt foarte, foarte bine acum. Cred că am jucat cel mai bun meci aici, la Roland Garros, împotriva Carlei. Mereu au fost meciuri grele împotriva ei şi nu câştigasem niciodată pe zgură. Cred că am jucat exact ceea ce trebuia să joc. Cât priveşte glezna mea, încă mai simt ceva dureri la unele mingi, dar asta nu mă deranjează. Pot să alerg şi nu mă gândesc la ea în timpul punctelor. Cred că sunt pregătită să duc această a doua săptămână. Sunt fericită că am ajuns în sferturi a doua oară. Atitudinea mă ajută să văd jocul mai bine, să fiu în stare să joc relaxată, cu o abordare mai pozitivă, cred că sunt mai prezentă pe teren şi ştiu exact ce să fac împotriva fiecărei adversare. Simt mingea acum, nu vreau să vorbesc mai mult de acest sentiment, pentru că vreau să îl păstrez”.

Simona Halep despre viitoarea adversară, Elina Svitolina: ”Voi avea în faţă o jucătoare care a evoluat foarte bine anul acesta, dar am nevoie să joc din nou cu ea, pentru că am pierdut acea finală la Roma din cauza accidentării şi nu am fost fericită din acest motiv. Am acum o nouă şansă, o nouă provocare, va fi una dificilă, dar sunt pregătită să joc şi îmi doresc să mă bată dacă e mai bună, nu să pierd eu meciul

loading…


Leave a Reply

Top