
În Terenul Fanilor revine Paul Athes, care a scris un text despre victoria excepțională obținută azi de Simona Halep la Roland Garros.
A trecut doar puțin timp de la încheiera unui meci nerecomandat cardiacilor. Simona Halep a făcut probabil cea mai frumoasă revenire a carierei și de la un neverosimil 3-6 1-5 a întors soarta și se află în continuare față în față cu un loc în cărțile de istorie ale tenisului feminin. Începutul partidei a adus în prim-plan o Simona Halep mult prea impulsivă, care, părea că cedează la fiecare minge ceva mai dificilă. Imediat, Svitolina a profitat și a urcat scorul, încet, dar sigur, la un incredibil 5-0. Din acel moment, flama interioară a compatrioatei noastre a început să-și facă simțită prezența și faptic. 5-1, 5-2, 5-3 și o șansă ratată de a se apropia la 5-4. Din nefericire, game-ul cu numărul nouă al meciului a consfințit și soarta primului set. Așadar, 1-0 Svitolina. De aici încolo, Simona avea două opțiuni. Fight or flight. Fie lupta pentru a câștiga ambele seturi, fie claca psihic și se mulțumea cu încă o eliminare de la Roland Garros înainte de ultimul act. Așa cum am pomenit chiar în primele rânduri, destinul părea să îi din nou nefavorabil Simonei. La 5-1 în setul secund și 1-0 la seturi pentru Svitolina, totul părea acum o Fata Morgana pentru jucătoarea din Constanța. Revenirea a venit brusc și după un efort sisific, Halep a reușit să triumfe în tie break și să împingă sfertul de finală în set decisiv. Șocul ratării victoriei a fost uriaș pentru Svitolina, iar în setul trei, ucraineanca a făcut act de prezență pe teren.
Un sec 6-0 pentru Simona, iar joi, în semifinală, ea va avea un nou hop de trecut. Probabil și cel mai greu. Tot în mod probabilistic, cine va triumfa în meciul dintre Simona Halep și Karolina Pliskova va pleca acasă nu doar cu marele trofeu, ci și cu numărul 1 mondial începând de luni. O revenire de vis poate fi semnalul de care Simona avea nevoie pentru a închide gura contestatarilor ei. Până la urmă, după ultimele rezultate o mai poate cineva critica, fie și obiectiv? Să nu uităm că ea și Cristina Neagu sunt portdrapelul sportiv al unei națiuni în care un fost prim ministru nu vedea sportul ca fiind între primele zece priorități naționale. Ar fi păcat ca după ce Cristina a devenit numărul 1 în handbal să nu vină și rândul Simonei să fie numărul 1 în tenis, nu-i așa?