SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Foto > Ilie Năstase, suspendat în România, admis în Suedia! A intrat cu acreditare la Bastad și a participat la un demonstrativ

Ilie Năstase, suspendat în România, admis în Suedia! A intrat cu acreditare la Bastad și a participat la un demonstrativ

ilie nastase bastad borg
ilie nastase bastad borg
Ilie Nastase, singurul cu acreditare la gat din poza de grup

Lucrurile sunt din ce în ce mai ciudate în ceea ce-l privește pe Ilie Năstase, cel care azi a împlinit 71 de ani.

Trecut de ITF pe lista persoanelor care nu au voie de primească acreditare la BRD Bucharest Open, turneu care se dispută săptămâna aceasta la București, Ilie Năstase a putut intra cu acreditare la turneul ATP de la Bastad! Mai mult, a participat, din postura de antrenor, alături de Bjorn Borg, la meciul demonstrativ susținut de Stefan Edberg și Mikael Pernfors contra perechii Tommy Haas/ Dustin Brown.

”Noi, organizatorii turneului WTA de la Bucureşti, am primit un email de la Federaţia Internaţională de Tenis cu o listă în care sunt vreo 6-7 persoane care nu au voie deloc să fie prezente pe baza unde se desfăşoară competiţia şi mai sunt vreo 12-15 persoane, între care şi Ilie Năstase, care au voie să intre cu bilet în bază, dar nu au voie în zone oficiale. Trebuie să respectăm această decizie, deoarece este o competiţie patronată de WTA”, spunea, acum 10 zile, președintele Federației Române de Tenis referitor la interdicția aplicată lui Năstase.

Federaţia Internaţională de Tenis l-a suspendat provizoriu pe Năstase după comportamentul jignitor la adresa arbitrilor şi oaspeţilor, pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie.

În ceea ce-i privește, suedezii au fost mult mai curajoși: ”L-am invitat pe Năstase cu mult înaintea incidentelor din aprilie. A făcut atât de multe pentru acest sport şi are o conexiune puternică cu tenisul din Suedia. Noi nu puteam lua decizia de a-l interzice. ITF oricum nu a luat nicio decizie oficială, astfel că nu este nicio problemă. L-am întâlnit în mai multe rânduri pe Ilie şi pot spune că uneori are o abordare pe care el o crede amuzantă când de fapt ar trebui să fie mai rezervat”, a declarat Christer Hult, directorul turneului de la Bastad în presa suedeză. Dacă știți limba suedeză, AICI puteți citi mai multe informații.



ilie nastase bastad borg
Ilie Nastase a fost antrenor, alaturi de Borg

ilie nastase bastad borg
Ilie Nastase, in plan secund
loading…


Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close