

Sorana Cîrstea va încerca sâmbătă să o urmeze pe Simona Halep în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon. Ea nu e singura româncă din programul zilei la Londra.
Sorana Cîrstea va juca în turul al treilea contra Garbinei Muguruza. Partida lor va fi prima pe terenul 2, adică va începe la ora 13.30. Va fi transmis în direct la Eurosport, așa cum probabil v-ați obișnuit. Să sperăm că Sorana și-a revenit psihic după șocul emoțional trăit joi, în timpul accidentării americancei Bethanie Mattek Sands. Dacă vreți să revedeți declarațiile ei referitoare la acest incident, AICI aveți prilejul.
Tot sâmbătă joacă la Wimbledon şi perechea Florin Mergea/ Aisam-Ul-Haq Qureshi. Favoriți 14, cei doi vor juca în turul secund la dublu masculin contra austriecilor Julian Knowle/ Phillip Oswald. Meciul va începe la ora 13.30, fiind primul de pe terenul 8.
Raluca Olaru şi francezul Fabrice Martin vor evolua, sâmbătă, în turul doi al probei de dublu mixt contra perechii Rohan Bopanna/ Gabriela Dabrowski, cap de serie numărul 10. Meciul e al treilea pe terenul 18.