SUNTETI AICI
ACASA > 2017 > August > 07

FOTO: Fetița lui Adrian și a Luanei Ungur, ”spiridușul” turneului de la Pitești

adrian luana ungur copil fetita

Adrian Ungur a fost învins în finala turneului de 25.000 de dolari de la Pitești, dar românul a avut o săptămână de vis. Pentru că a fost alături de soție și de fiica lor în chiar orașul natal al tenismenului. Adrian Ungur (32 de ani) e căsătorit de 11 ani cu

Sara Errani a fost suspendată două luni pentru dopaj

sara errani

În tenisul mondial, dopingul nu e pentru toți sportivii la fel. Prinsă dopată în februarie, Sara Errani a aflat azi perioada suspendării. Dacă vă va veni să râdeți, cei de la ITF sunt de vină. Și regulamentele lor strâmbe. Când știi că Maria Sharapova a fost suspendată inițial doi ani pentru

WTA Rogers Cup: Irina Begu joacă azi în primul tur la Toronto. Și Sorana Cîrstea și-a aflat adversara

irina begu

Două românce vor juca azi, la Toronto, în competiția feminină a Rogers Cup. E vorba de Irina Begu la simplu și de Monica Niculescu, la dublu. Turneul va fi transmis în direct de DigiSport. Venită din calificări, Irina Begu va juca azi, de fapt marți dimineață, la ora 2.00, contra americancei

Veste șoc din tenis: Sara Errani a fost prinsă dopată!

sara errani tenis italia dopaj

O veste șoc vine din tenisul mondial. Una dintre cele mai cunoscute și valoroase jucătoare din ultimii ani, italianca Sara Errani, a fost prinsă dopată! (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Sara Errani a fost depistată pozitiv la un test antidoping efectuată în primele luni ale acestui an. În proba ei s-au găsit

Româncele în clasamentul WTA: Mihaela Buzărnescu, pe cel mai bun loc al carierei. Avem în continuare 4 românce în Top 100

mihaela buzarnescu trogeu tenis

Clasamentul mondial WTA publicat luni nu a adus mari schimbări în ierarhie, pentru că nici nu au fost mari turnee în program. Performera săptămânii este, din punctul meu de vedere, Mihaela Buzărnescu, care ocupă cel mai bun loc al carierei. (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Liderul româncelor este, desigur, Simona Halep. Aceasta

FOTO: Karolina Pliskova a primit trofeul pentru locul 1 WTA

karolina pliskova lider mondial wta

Karolina Pliskova participă, la Toronto, la primul turneu în calitate de lider mondial WTA. Cum e prima apariție la o competiție de tenis în calitate de număr 1, cehoaica a primit din partea forului mondial un trofeu imens. (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Vedeți mai jos câteva imagini cu Pliskova cu trofeul

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close