SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Simona Halep, după calificarea în sferturi la Toronto: ”Mă simt puternică”

Simona Halep, după calificarea în sferturi la Toronto: ”Mă simt puternică”

simona halep tenis toronto wta

Simona Halep a trecut ca o furtună de Barbora Strykova în optimile de finală ale turneului de la Toronto, scor 6-1, 6-0.



La finalul partidei câștigate categoric, Simona Halep a declarat: ”Miercuri am făcut un meci bun, ţinând cont că a fost primul din acest turneu. Meciul de miercuri mi-a adus multă încredere, iar azi am vrut doar să fiu puţin mai agresivă, să domin meciul. Am încercat totul şi mi-a ieşit destul de bine. Sunt cu adevărat fericită că pot juca din nou în sferturi aici”, a declarat Halep la interviul de pe teren.

Simona a explicat și ceea ce crede că s-a schimbat în jocul ei în ultima perioadă: ”Mă simt puternică la retur. Este probabil cel mai important lucru în jocul meu. De asemenea, am servit bine azi, cred că totul a mers în direcţia corectă în jocul meu”, a încheiat Halep.

Următoarea adversară a Simonei Halep la Toronto va fi Caroline Garcia, din Franța.

CITEȘTE ȘI:  Miami Open 2018: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Marius Copil joacă joi. Iată de la ce ore

Leave a Reply

Top