SUNTETI AICI
ACASA > Competitii echipe > Nick Kyrgios face un elogiu Cupei Davis: ”Nu există nimic mai frumos”

Nick Kyrgios face un elogiu Cupei Davis: ”Nu există nimic mai frumos”

nick kyrgios cupa davis tenis

Într-o perioadă în care tenisul românesc este măcinat de orgolii și absențe din Cupa Davis, un jucător controversat vine și ne explică exact esența acestei competiții pe echipe. Într-o perioadă în care avem pentru prima dată un lider mondial la feminin, iar cel una dintre colege spune că nu a avut timp să o felicite, dar o va face din balcon, acasă, același jucător vine și ne demonstrează cum trebuie să arate normalitatea relațiilor dintre sportivi.




Numele celui care a scris, probabil, cel mai frumos elogiu la adresa Cupei Davis din ultima perioadă va fi surprinzător pentru mulți, căci nu credeam că e în stare de așa ceva: australianul Nick Kyrgios. El a scris un text pentru un site australian în care explică și de ce iubește competițiile pe echipe, fie că se cheamă Cupa Davis fie, mai noi, Laver Cup. Textul este unul pe care ar trebui să îl citească toți tenismenii și toate tenismenele pentru că, sunt sigur, lucrurile se pot schimba în bine și la noi.

”Sezonul meu s-a încheiat. Accidentarea la șold a fost mai puternică decâ voința mea. E timpul să-mi ascult trupul. Această decizie îmi dă oportunitatea de a reflecta asupra sezonului 2017 – de la acele victorii legate în fața lui Djokovic la Acapulco și Indian Wells, sau în fața lui Rafa Nadal la Cincinnati până la prestațiile mele slabe din Grand Slam-uri.

Dar cele mai frumoase amintiri vin din competițiile pe echipe. Laver Cup și timpul petrecut cu John McEnroe a fost extraordinar. La fel mă simt atunci când mă gândesc la Lleyton Hewitt și extraordinarele lucruri pe care le-a făcut de când a preluat echipa de Cupa Davis.

Tenisul poate fi un sport singuratic. Ești într-o țară nouă în fiecare săptămână cu doar câteva fețe familiare în jurul tău. Nu te simți niciodată acasă și eu mă lupt cu asta. Cupa Davis nu ar putea fi un mediu mai diferit. Fiecare tenismen este susținut de restul jucătorilor. Toți ne încurajăm. Câștigăm și pierdem împreună. Simți că ești parte din ceva. Iar Rusty (așa i se spune lui Lleyton Hewitt) a descoperit o cale de a păstra acest sentiment chiar dacă suntem împrăștiați prin toată lumea.

Acum un an și jumătate, el a creat un grup pe WhatsApp. Toți băieții din Cupa Davis sunt în el. După victoria cu Alexander Zverev, din semifinala de la Beijing, telefonul meu a ”explodat”. Se întâmplă mereu. Toți jucătorii și antrenorii din echipa de Cupa Davis te felicită, se bucură pentru tine. Este ca și cum ai avea mereu lângă tine un grup de susținători din întreaga lume.

Dar nu e vorba doar de mine. Când unul dintre tinerii jucători câștigă un challenger în Asia, de exemplu, toți suntem acolo să îl felicităm, să îl încurajăm și să îi oferim susținere. Este imens pentru tinerii jucători. Este imens pentru toată lumea, să fiu cinstit.

În cea mai mare parte pe grup se discută lucruri legate de tenis, dar nu tot timpul. Când a murit bunicul meu, am dat un mesaj pe grup și le-am spus cât de trist sunt și că mă luptam să trec peste asta. Suportul băieților a fost nebunesc. A fost ca și cum toți erau acolo, lângă mine, să mă ridice, chiar dacă fiecare era în alt colt al lumii. A însemnat enorm în acel moment în care chiar aveam nevoie. Atunci m-am gândit că ceea ce a făcut Rusty a fost mai mult decât tenis sau Cupa Davis. Ne-a făcut pe toți frați. A construit acel sentiment în cantonament, iar apoi a creat acel grup pe WhatsApp, pentru a continua atunci când nu suntem fizic împreună.




Nu voi uita niciodată confruntarea cu SUA, din aprilie. Jucam cu Sam Querrey și era destulă presiune deoarece Jordan Thompson era bolnav și ar fi trebuit să joace apoi cu John Isner. Eram obligat să-mi câștig meciul. Eram cu adevărat nervos. De obicei nu las ca acest lucru să se vadă, dar cred că toți cei din jurul meu au văzut cum mă simțeam atunci. Atunci, Rusty ne-a adunat pe toți într-un cerc strâns în jurul meu. Ne-a spus cât de mândru era de echipe și de ceea ce am reușit împreună. Indiferent dacă învingeam sau pierdeam, ei aveau să fie pentru totdeauna lângă mine. Știam că dacă aveam perioade de cădere în timpul meciului, tot ce trebuia să fac era să mă uit la coechipierii mei din lojă.

Mi-a schimbat întreaga stare de spirit. Am câștigat în trei seturi. Îmi amintesc că stăteam apoi în vestiar cu o bere în mână, mâncând pizza, cântând cântece australiene și gândindu-mă: ”nu există nimic mai frumos decât asta”.

Cu două seri înaintea meciului contra Belgiei, Rusty a făcut ceva special. Ne-a adunat pe toți în camera lui înaintea cinei pentru ceea ce toți credeam că va fi discursul lui obișnuit de dinaintea partidelor. Ei bine, nu a fost așa. El ne-a pus la TV discursul lui Neale Daniher. Pentru cei care nu știu, acesta a jucat peste 300 de meciuri de fotbal australian, iar acum se luptă cu o boală foarte gravă, motorie. El chiar a fost o inspirație pentru întreaga echipă. A fost incredibil de emoțional. Mi-amintesc că ne-am uitat unii la alții. Toți aveam lacrimi în ochi.

Cred că acum cultura echipei este cea mai bună de când joc în Cupa Davis. Și acum un an sau doi, cultura era bună. Dar acum totul e dus la un alt nivel. Când cineva se antrenează, noi suntem toți acolo privind sau adunându-i mingile. Investim unii în alții. Este o cultură a altruismului. Când am început eu, era mai mult un efort individual de a fi în formă și de a profita de ocazie. Nu era rău sau altceva. Era doar diferit. Acum suntem îngrijorați unii pentru alții și facem totul ca și ceilalți să se simtă bine.

Înainte ca Lleyton să devină căpitan, era un lucru rar să primești sprijin din partea băieților aflați în top. Ei doar se așteptau ca tu să faci exact ceea ce știi să faci.  De asemenea, ei erau primii care ți-ar fi întors spatele când făceai o greșeală, în loc să petreacă timp și să te învețe, să te motiveze, să comunice cu tine și să continue alături de tine, ca parte din echipă. Cred că așa este în viață, trebuie să experimentezi atât partea rea, cât și partea bună pentru a putea face diferența.




Iubesc mediul pe care ți-l aduce echipa. Jucând baschet când eram copil, îmi plăcea să împart succesul ca echipă și acel sentiment de a câștiga sau a pierde împreună. Toată lumea are același scop. E mult mai plăcut pentru mine să îi văd și pe ceilalți făcând foarte bine, în loc să fiu doar eu singur.

Cupa Davis înseamnă mai mult decât un Grand Slam

Cupa Davis a fost pentru mine prioritară în acest an și, dacă mă uit spre sezonul 2018, voi pune competițiile pe echipe în fața Grand Slam-urilor când voi fi întrebat în care mi-aș dori mai mult să câștig. Turneele de Grand Slam sunt cele mai mari și vrei să joci bine, dar, pentru mine, nu știu dacă e așa. Eu prefer lucrurile făcute în echipă. Mă simt reîntinerit și renăscut după o întâlnire cu băieții din Cupa Davis. La fel a fost în Laver Cup. Când am ajuns la Beijing mă simțeam încrezător în jocul meu și știam că toți coechipierii din Cupa Davis și Laver Cup erau în spatele meu și mă susțineau. Cu siguranță te ajută în cariera de simplu.

Înfrângerea cu Belgia a fost grea. Ne simțeam că suntem într-o poziție bună să facem ceva special în acest an. Să nu fim capabili să ducem treaba la bun sfârșit ne-a omorât pe toți. Rusty ne-a spus clar că trebuie să ne regrupăm, să revenim și să facem doi pași mai mult anul viitor. El a vorbit de durere, deoarece însemna ceva. Vorbele lui au exprimat exact ce simțeam și ce simt.

Am avut același sentiment când am pierdut cu Roger Federer la Laver Cup. A fost greu să-mi stăpânesc lacrimile. Am simțit că am dezamăgit întreaga echipă. Cupa Davis și Laver Cup mi-au dat cele mai frumoase, dar și cele mai dureroase momente ale carierei. Câștigă și vei sărbători alături de toată echipa într-un bar cântând, dansând și band. Pierzi și vei sta în jurul unei mese fără apetit, cu capul plecat, depresiv pentru moment și fără a avea multe de spus.

Laver Cup a fost o mare invenție pentru tenis și pentru mine. Nu ai multe oportunități să faci echipă cu băieți din alte țări și de a lupta împotriva unora ca Roger sau Rafa, care concurau pentru Europa. Iar șansa de a petrece timp cu John McEnroe a fost una foarte interesantă. Nu l-am întrebat niciodată despre titlurile din ziare sau despre lucrurile scrise pe rețelele sociale în trecut. Am petrecut o săptămână minunată, în care am putut petrece timp cu el și am putut să-l cunosc mai bine. El este un tip bun. Înțelege unde mă aflu ca jucător de tenis și a văzut similarități cu perioada în care el era tânăr jucător în circuit. M-a ajutat când am jucat cu Roger și a creat un mediu extraordinar. Am avut câteva discuții fantastice. Odată l-am întrebat: ”Tu de ce ai jucat tenis? Nu ai chiar o personalitate croită pentru tenis”. El mi-a răspuns: ”La început m-au împins părinții, dar cu adevărat am jucat pentru același motiv ca și tine: niciunul dintre noi nu era suficient de bun în orice altceva”.




Când eram pe teren, uneori nu loveam chiar convențional mingea. El ar fi putut să îmi spună: ”Ești nebun”. Dar de fapt îmi spunea ”Este exact același lucru pe care l-aș fi făcut și eu”. El înțelege toate lucrurile pe care le fac pe teren. Mă simt confortabil în jurul lui. El înțelege ce tip de personalitate am și despre ce e vorba pe terenul de tenis. Există o legătură. Mergând mai departe, îl văd ca pe un prieten, sau ca pe cineva cu care pot vorbi. Dar nu îl văd ca pe un antrenor. Nu știu dacă aș putea lucra cu el ca antrenor în viitor. Nu am nimic împotriva lui. Este vorba doar de mine. Nu știu dacă aș putea lucra cu oricine în acest moment. El ține legătura cu mine de atunci și tot așa și fratele lui, Patrick, care era vice-căpitan. Amândoi mi-au spus: ”oricând ai nevoie de ceva, suntem la distanță de un SMS”.

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close