SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Simona Halep a fost eliminată de la Turneul Campioanelor. Iată programul semifinalelor

Simona Halep a fost eliminată de la Turneul Campioanelor. Iată programul semifinalelor

simona halep turneul campioanelor singapore

Simona Halep a ratat, pentru al treilea an consecutiv, calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor.




În ultimul meci din Grupa Roşie, Simona Halep a fost învinsă cu scorul de 6-3, 6-4 de Elina Svitolina. A fost un meci în care ucraineanca nu mai avea nici o şansă de calificare, în timp ce pentru Simona era de ajuns o victorie cu orice scor. Spun de ajuns pentru că era, practic, un meci obişnuit din cadrul unui turneu WTA, eliminatoriu.

Cum în primul meci al zilei Caroline Garcia a învins-o în trei seturi pe Caroline Wozniacki, franţuzoaica a câştigat grupa, iar daneza a terminat pe locul 2, evitând astfel o confruntare cu Venus Williams în semifinale. Americanca o conduce cu 7-0 la meciurle directe pe daneză.

Astfel, în semifinale vom avea meciurile: Caroline Garcia – Venus Williams şi Karolina Pliskova – Caroline Wozniacki.


Leave a Reply

Top