SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > WTA Tianjin: Ghinion pentru Irina Begu. Va juca în primul tur cu Maria Sharapova

WTA Tianjin: Ghinion pentru Irina Begu. Va juca în primul tur cu Maria Sharapova

irina begu tenis

Maria Sharapova s-a abonat la meciuri cu românce în acest an. După două confruntări cu Simona Halep, ea va juca acum cu Irina Begu.




Inițial, Irina Begu trebuia să joace cu belarusa Aryna Sabalenka, iar Maria Sharapova cu principala favorită, Caroline Garcia. Campioană duminică la Beijing, după o victorie în fața Simonei Halep, franțuzoaica s-a retras, previzibil, de la Tianjin. Conform regulamentului, când principala favorită se retrage de pe tablou după tragerea la sorți, locul ei e luat de prima jucătoare sub linia capilor de serie, iar aceasta este, în acest caz, chiar Irina Begu.

Așa că Irina se află într-o situație cu totul specială: va juca alături sau împotriva singurelor două jucătoare din circuitul WTA care au fost suspendate pentru dopaj și au revenit în acest sezon! Adică e adversara Mariei Sharapova, dar partenera Sarei Errani, care revine în circuit cu acest prilej.



Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close