
Alexandra Dulgheru, una dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis din România, încheie joi o vacanță de vis în Insulele Canare.
Alexandra a îmbinat plăcutul cu utilul în această vacanță de 10 zile pe care a avut-o în Tazacorte, din Insulele Canare. După cum veți vedea în fotografiile de mai jos, ea a făcut și plajă, a făcut și expediții în zonă, a descoperit multe din obiceiurile locale, dar nu au uitat de marea ”dragoste” a sportivilor de performanță, pregătirea fizică.

Fost număr 26 mondial (la 11 aprilie 2011) și componentă, ani la rând, a Top 100 WTA, Alexandra știe cât de importantă este pregătirea fizică și cât de importantă e, de fapt, această perioadă din intersezon pentru un sportiv. De aceea de săptămâna viitoare va începe și antrenamentele de tenis, pe care le va face la București.

Ocupantă a locului 191 la finalul anului, Alexandra – una dintre cele mai încercate de accidentări jucătoare din circuitul mondial, nu doar din România – este decisă ca anul viitor să atace o nouă intrare între primele 100 de jucătoare ale lumii. Nu ar fi o experiență nouă pentru tenismena în vârstă de 28 de ani, căci a mai reușit, de-a lungul timpului, câteva reveniti spectaculoase în prim-plan.
Iată acum imagini din vacanța Alexandrei, precum și câteva dintre peisajele de vis pe care le-a văzut și fotografiat.








