SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Masculin > Florin Mergea > Florin Mergea a anunţat numele partenerului de dublu. Este un fost lider mondial

Florin Mergea a anunţat numele partenerului de dublu. Este un fost lider mondial

florin mergea atp dublu, stiri tenis dublu florin mergea

Florin Mergea a anunţat azi numele jucătorului cu care va face pereche în sezonul 2018. este vorba de un fost lider mondial al specialităţii.




Ocupant al locului 53 în clasamentul mondial de dublu, Florin Mergea a anunţat pe Facebook că noul lui partener va fi sârbul Nenad Zimonjic, situat pe locul 36. “Am fost destul de norocos în viaţă să cunosc şi să am alături de mine oameni deosebiţi. La fel şi în cea legată de tenis. Înainte de a vă spune cu cine voi juca în prima parte a anului viitor, aş dori să-i mulţumesc lui Adi pentru colaborarea noastră şi sper să iasă cu bine din provocarea căreia trebuie să-i facă faţă. Nenad Zimonjić e un jucător care nu mai are nevoie de prezentare, dar mai mult, e un om special pentru mine. O să vă povestesc mai multe cu altă ocazie. Eu şi Zimo ne-am tot tatonat reciproc în ultimii ani dar angajamentele noastre din acele momente nu au permis ca intenţiile noastre să devină realitate. Totul are o limită însă, de aceea mă bucur să vă spun că, începând cu startul lui 2018 vom juca împreună”, a scris Mergea pe Facebook.




În vârstă de 32 de ani, Florin Mergea are şapte titluri ATP la dublu în palmares cu Olivier Marach, Lukas Rosol, Marin Draganja, Rohan Bopanna, Aisam-Ul-Haq Qureshi şi Horia Tecău. El este vicecampion olimpic la Rio, alături de Horia Tecău.

Zimonjic, în vârstă de 41 de ani, a fost numărul 1 mondial la dublu în 2008 şi are în palmares trei titluri de Grand Slam la dublu şi cinci la dublu mixt.




Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close