SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > ȘTIRI DIN TENIS, 7 decembrie 2017: Patrick Mouratoglou: ”Mulți vor să fie numărul 1, dar foarte puțini o și cred”

ȘTIRI DIN TENIS, 7 decembrie 2017: Patrick Mouratoglou: ”Mulți vor să fie numărul 1, dar foarte puțini o și cred”

Iată câteva dintre cele mai interesante știri din tenisul mondial al ultimei perioade.



  1. La Australian Open se va juca și baschet. Recent, la Melbourne s-a semnat un protocol foarte interesant, prin care se ajută și la popularizarea baschetului. Concret, un meci din campionatul profesionist australian, evident al formației locale, Melbourne United, va avea loc pe Hisense Arena, după încheierea programului de tenis! Spectatorii vor putea urmări cu biletul cumpărat pentru Australian Open și partida din 24 ianuarie dintre United și Cairns Taipans. O idee care mie mi se pare chiar foarte interesantă.
  2. Marina Erakovic s-a retras de la Auckland. Nici nu a început bine pregătirea noului sezon și au început să apară retragerile. Neo-zeelandeza Marina Erakovic este printre primele care au anunțat că nu vor putea juca în prima săptămână. Ea s-a retras de la turneul de acasă, de la Auckland, din cauza problemelor la spate.
  3. Bianca Andreescu, desemnată cea mai bună jucătoare a Canadei. La doar 17 ani, canadianca de origine română Bianca Andreescu a fost desemnată cea mai valoroasă tenismenă a Canadei. Mă bucur pentru ea, ca pentru oricine cu nume românesc, dar nu sunt 100% de acord cu această distincție. Ea este abia a patra canadiancă în topul mondial și până la urmă, acest clasament ar trebui să aibă întâietate, pentru că el e făcut pe baza unui algoritm matematic. Nu contest că este una dintre cele mai bune junioare din lume – are două titluri de Grand Slam – dar nivelul de la junioare e altul față de senioare. Dovadă că în clasamentul WTA este pe locul 190, Bouchard (82 WTA), Abanda (124 WTA) și Zhao (146 WTA) fiind în fața ei în ierarhie. Mai mult, Zhao a urcat peste 300 de locuri de la începutul anului – era 491 la finalul lui 2016. Andreescu, în schimb, a început anul pe 294 și acum este pe 190. Repet, nu contest valoarea ei, ci doar modul de acordare a premiului. Sunt sigur că peste un an o vom regăsi pe Bianca în prima sută, dar acum Zhao mi se părea mai autorizată să primească trofeul. Revenind la Andreescu, e logic că a primit și  premiul pentru cea mai bună junioară, total corect.



  4. Patrick Mouratoglou: ”Toți vor să fie numărul 1, dar aproape nimeni nu crede în asta”. Antrenorul francez Patrick Mouratoglou a încercat să explice pentru Sky Sport Italia de ce jucători sau jucătoare care au potențial de lider mondial par să se oprească din elan și inspirație când pătrund în Top 10 mondial. ”Toți au o idee, un vis, dar care este obiectivul? Când îi întrebi, toți îți spun că vor să devină numărul 1, însă aproape niciunul nu crede că e în stare. Doar foarte puțini jucători cred că adevărat despre ei că pot deveni lideri mondiali. Când ajung pe o anumită poziție, când câștigă bani, celebritate, simt că acolo e locul lor și se mulțumesc cu asta. Apoi, încearcă doar să se mențină acolo, nu să muncească mai mult, să lupte pentru a ataca prima poziție. După un an sau doi regretă și încearcă să revină în luptă, dar e prea târziu”, a spus Mouratoglou. Care are foarte mare dreptate.
  5. Francesca Schiavone mai joacă un an. Italianca Francesca Schiavone, în vârstă de 37 de ani, a renunțat la ideea retragerii și a anunţat că va continua să evolueze încă un an în circuitul WTA. ”Inspirată de Roger Federer, Serena şi Venus Williams, cu mare plăcere, pasiune şi motivaţie, mă pregătesc pentru un nou sezon”, a scris Schiavone pe Instagram. Campioana de la Roland Garros 2008 ocupă acum locul 92 în lume.



  6. Sascha Bajin lucrează acum cu Naomi Osaka. După ce a ieșit din echipa Carolinei Wozniacki, Sacha Bajin va lucra cu o altă jucătoare cunoscută din circuitul WTA: japoneza Naomi Osaka. Încă nu se știe exact în ce funcție a fost angajat, el fiind în trecut sparring partner pentru Serena Williams și, apoi, pentru Victoria Azarenka. Pentru Caroline Wozniacki a fost antrenor secund. Așa că acum e posibil să fie antrenor plin pentru Osaka. Cert e că cei doi au început deja lucrul.
  7. Grigor Dimitrov își va scrie autobiografia. E deja o modă ca în mijlocul carierei să îți scrii autobiografia. Cum Grigor Dimitrov tocmai a cucerit titlul la Turneul Campionilor și a ajuns pe locul 3 în lume, tatăl lui a profitat de ocazie și a anunțat că în viitorul apropiat tenismenul își va scrie și, evident, lansa autobiografia.
  8. Ryan Harrison și-a angajat un nou antrenor. Americnaul Ryan Harrison, ocupant al locului 47 mondial, a anunțat că în sezonul ce stă să înceapă va fi antrenat de compatriotul său, Michael Russell. Acesta a ocupat locul 60 în lume.
  9. Radek Stepanek a vorbit despre colaborarea cu Djokovic. Cehul Radek Stepanek a vorbit în presa din țara lui despre colaborarea începută cu Djokovic. El a spus că ”nu banii sunt motivul pentru care am acceptat propunerea, ci provocarea unei astfel de sarcini”. El a explicat și cum își va împărți responsabilitățile cu Andre Agasssi, care e antrenorul principal al grupului. ”Andre va veni doar la competițiile importante. În schimb, eu voi lucra zi de zi cu el și îl voi însoți pretutindeni la turnee”, a spus Stepanek. De altfel, Agassi face toată munca benevol, una dintre condiții fiind să nu fie plătit de Djokovic



Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close