SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Serena Williams și-a anunțat programul din 2018. Va juca la 8 turnee

Serena Williams și-a anunțat programul din 2018. Va juca la 8 turnee

serena williams tenis fed cup

Serena Williams va reveni în circuitul WTA săptămâna viitoare, la Indian Wells. Pentru că tot se apropie startul, antrenorul ei, francezul Patrick Mouratoglou a anunțat turneele la care va mai juca fostul lider mondial în 2018.




După Indian Wells, Serena Williams va juca la Miami, Madrid, Roma, Roland Garros, Wimbledon, apoi un turneu pe hard în luna august, după care US Open va fi ultima apariție în circuit în acest an. Desigur, ea ar urma să joace și laTurneul Campioanelor, dacă se va califica, deși nu trebuie să pariem pe prezența ei acolo chiar dacă ar aduna punctele necesare.

Până la Indian Wells, Serena va juca la turneul demonstrativ de la New York, Tie Break tens, unde printre participante se va număra și Sorana Cîrstea.




“Nu va putea face un sezon ca în 2013 sau 2014. În 2013, a câştigat 11 turnee. A fost herculean. Nu mai are aceeaşi vârstă şi nu sunt sigur că mai vrea asta. Concentrarea ei va fi pe marile momente. Ea revine deoarece crede că poate câştiga, altfel n-ar fi revenit“, a declarat Mouratoglou, pentru New York Times.

Serena Williams a devenit mamă la 1 septembrie 2017, când a dat naştere unei fetiţe, Alexis Olympia Ohanian. Ea a participat ultima dată la Australian Open 2017.

Anul acesta Serena Williams a jucat un meci oficial, în confruntarea de Fed Cup dintre SUA și Olanda. Ea a evoluat alături de sora ei, Venus, în meciul de dublu.

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close