SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Un fost număr 2 ATP şi-a anunţat retragerea din activitate

Un fost număr 2 ATP şi-a anunţat retragerea din activitate

tommy haas tsonga

Germanul Tommy Haas, fost numărul 2 mondial, şi-a anunţat, joi, retragerea din cariera de jucător de tenis, la vârsta de 39 de ani.





“Mă consider norocos că am putut să-mi fac meseria de jucător profesionist de tenis timp de două decenii. Sportul mi-a adus prietenii preţioase, mi-a permis să călătoresc în întreaga lume şi am avut oportunitatea de a crea momente incredibile”, a spus el.

Haas era unul dintre cei mai longevivi jucători din circuitul profesionist, acolo unde a debutat în urmî cu 22 de ani, în 1996. În 2002 a atins maximum carierei, urcând pe locul 2 în lume. În plus, a terminat opt sezoane în Top 20 ATP. De-a lungul timpului a câştigat 15 titluri ATP, pierzând alte 13 finale disputate.

Vicecampion olimpic în 2000, la Sydney, Haas a fost măcinat de accidentări, astfel că mai mult a lipsit decât a jucat. Anul trecut a avut un moment de strălucire chiar în faţa compatrioşilor lui, la Stuttgart, acolo unde l-a învins cu 2-6, 7-6, 6-4 pe bunul său prieten, Roger Federer.  De atunci nu a mai câştigat nici o partidă în circuit. E adevărat însă că a mai jucat puţin, ultima apariţie fiind la Kitzbuhel, în august 2017.

Haas a făcut anunţul la Indian Wells deoarece se află aici ca acasă, fiind, din 2016, director al turneului.

tommy haas retragere activitate tenis
Tommy Haas, la retragerea din activitate

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close