Ana Bogdan, singura jucătoare româncă prezentă pe tabloul principal al turneului WTA de la Monterrey, și-a aflat adversara din primul tur.
Desemnată cap de serie numărul 6, Ana Bogdan va avea un prim tur de încălzire împotriva necunoscutei mexicane Victoria Rodriguez. Ocupantă a locului 289 în lume, aceasta a ajuns pe tabloul principal grație unui wild-card. Ea are 22 de ani și a ocupat cel mai bun loc acum doi ani, 216.
În optimile de finală ale turneului care se joacă pe hard, Ana Bogdan ar urma să o întâlnească pe învingătoarea meciului dintre Sara Sorribes Tormo și Tereza Martincova.
La turneul de 250.000 de dolari de la Monterrey ar fi trebuit să participe și Monica Niculescu, dar aceasta a fost nevoită să se retragă din cauza unei accidentări la spate.