SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > WTA Stuttgart 2018: Simona Halep știe cu cine nu ar vrea să joace în sferturi

WTA Stuttgart 2018: Simona Halep știe cu cine nu ar vrea să joace în sferturi

simona halep stuttgart 2

Simona Halep își va afla azi, în jurul orei 16.00, adversara din sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart. Ea a recunoscut cu cine nu ar vrea să joace.




Contrar obiceiului său, Simona Halep a recunoscut la conferința de presă de după calificarea în sferturi că nu ar vrea să joace cu nemțoaica Laura Siegemund. Normal, având în vedere că a pierdut în ultimele două ediții la Stuttgart chiar în fața acestei jucătoare, fără să reușească să-i ia vreun set. ”Abia aştept să joc un nou meci, să fiu mai bună pe teren, dar asta nu vine imediat. Aşa că sper ca în turul următor să nu joc cu Siegemund, pentru că o să fie a treia oară la rând. Dar poate că o să câştig de data aceasta”, a spus jucătoarea noastră. Laura Siegemund joacă azi în optimi contra americancei Coco Vandeweghe.

Referitor la meciul din optimi, câștigat cu 4-6, 6-2 6-3 în fața slovacei Magdalena Rybarikova, numărul 18 mondial, Simona a spus: ”Ea a jucat bine în primul set, a fost întotdeauna un adversar dificil pentru mine. Am vrut doar să ţin mingea în teren şi să o joc mai mult pe rever. Am încercat să nu mai greşesc deoarece greşeam mult la începutul setului al doilea. De acolo, am putut să găsesc ritmul şi să joc punct cu punct”.




Simona a recunoscut că meciurile din Fed Cup au obosit-o și de aceea nu a putut să se antreneze prea mult la Stuttgart: “Din punct de vedere psihic sunt ok. De când am venit aici, am dormit non-stop, sincer. Nu m-am antrenat prea mult, doar 45 de minute luni şi marți cam 40 de minute. Deci nu e aşa mult, dar dacă sunt proaspătă din punct de vedere psihic, pot juca un tenis mai bun. Trebuie să mă obişnuiesc cu acest teren, ceea ce este dificil“, a mai spus Halep.




One thought on “WTA Stuttgart 2018: Simona Halep știe cu cine nu ar vrea să joace în sferturi

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close